Cum gândim…

Dacă tot am ales ca titlul blogului să aibă legătură cu gândurile, am decis să şi expun câteva rânduri cu privire la acest subiect:

În ceea ce priveşte definiţia gândirii, părerile sunt divergente, oamenii de ştiinţă încercând de mai multă vreme să stabilească o legătură între activitatea cerebrală şi activitatea mentală.
Activitatea de a gândi este una ce nu se opreşte. De exemplu, atunci când aşteptăm ceva sau pe cineva, tot felul de gânduri ne inundă mintea; când mergem pe stradă, când vedem alţi oameni, locuri etc, ne gândim mereu: „ce?”, „cum?”, „de ce?”.
Funcţia aceasta înglobează diverse activităţi mintale: să observi, să judeci, să deduci cmportamente, să-ţi pui întrebări, să măsori timpul care trece, să faci diverse alegeri; toate acestea fiind manifestări ale gândirii.
Mereu avem câte un gând bun sau rău, însă important este faptul că putem selecta, putem alege dacă spunem sau înfăptuim anumite gânduri, căci, în fiecare zi se efectuează milioane de operaţii mentale, mai mult sau mai puţin elaborate, mai mult sau mai puţin conştiente.

„Un gând este inofensiv atât timp cât nu îl credem. Nu gândurile
noastre, ci ataşamentul nostru faţă de gândurile noastre ne cauzează
suferinţa. Ataşamentul de un gând înseamnă să credem că este real, fără a
investiga. Un crez este un gând de care ne-am ataşat, deseori ani de
zile. Majoritatea oamenilor cred că sunt ceea ce gândurile lor le spun
că sunt. Într-o zi am observat că nu eu respiram, eram respirată. După
aceea am observat, spre uimirea mea, că nu eu gândeam, că de fapt eram
gândită şi că gândirea nu este personală. Te trezeşti dimineaţa şi îţi
spui: „Cred că azi nu voi gândi” ? Este prea târziu, deja gândeşti!
Gândurile doar apar. Vin din nimic şi se duc în nimic, ca norii care
trec pe cerul pustiu. Vin ca să treacă, nu să rămână. Nu există nici un
rău în ele, până ne ataşăm de ele ca şi cum ar fi reale.
Nimeni nu a
fost capabil să-şi controleze gândirea, cu toate astea, unii pot spune
povestea despre cum şi-au oprit gândurile. Nu le dau drumul gândurilor
mele, le primesc cu înţelegere. Atunci ele îmi dau drumul mie. Gândurile
sunt ca o briză, sau ca frunzele într-un copac, sau ca picături de
ploaie care cad. Apar ca atare, iar prin investigare, putem deveni
prieteni cu ele. Te-ai certa cu o picătură de ploaie? Picăturile nu sunt
personale şi nici gândurile. O dată ce un concept este primit cu
înţelegere, următoarea dată când apare îl vei găsi interesant. Ceea ce
era un coşmar, acum este doar interesant. Următoarea dată când apare,
s-ar putea să-l vezi ca amuzant. Următoarea dată s-ar putea să nici nu-l
mai observi.
Aceasta este puterea iubirii a ceea ce este.” Byron Katie

1 thought on “Cum gândim…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *