Având in vedere situaţia actuală a ţării, este oare înţelept din partea Bisericii să investească 400 milioane de euro pentru a construi Catedrala Mântuirii Neamului?
Înţeleg că acest proiect a fost gândit cu mult timp în urmă şi ca nu este rău intenţionat, ci dimpotrivă, însă consider că nu este momentul potrivit pentru începerea unei astfel de construcţii, cu implicarea unor costuri atât de mari, când sunt atâtea alte lucruri mai importante şi mai urgente de rezolvat.
De pildă, Biserica, prin puterea pe care o deţine, ar putea să se implice mai degrabă în rezolvarea problemelor sociale cum ar fi:
– multiplicarea locurilor de muncă,
– întemeierea mai multor centre de recuperare,
– susţinerea integrării şi menţinerii în rândul societăţii a grupurilor defavorizate (cum ar fi: persoanele cu dizabilităţi),
– amenajarea şi dotarea spitalelor cu aparatură performantă,
– cămine de batrâni şi/sau copii,
– şcoli etc.
Chiar dacă aceşti bani nu provin din partea statului, ci din bugretul bisericii, tot banii noştri sunt, ai enoriaşilor; şi atunci mă întreb şi vă întreb: ar trebui să investim pentru ridicarea acestei Catedrale?
Eu cred ca putem fi credincioşi şi fără asemenea clădiri uriaşe…
Să fim, deci, buni creştini, nu cretini… şi dacă tot investim, să o facem spre binele tuturor, să investim în ceea ce avem cu adevărat nevoie în această ţară.