Prietenul meu imaginar!

Vreau să prezint pe cineva foarte important din viaţa mea! Pe cineva care, însă, m-a trădat… 

El nici nu există fizic, motiv pentru care am şi ales acest titlu sugestiv. 
Dar, ca o ironie a sorţii, totul depinde de el!
Grav este că, deşi eu îmi planific viaţa în funcţie de el, lui nici nu-i pasă! Mă înşală! Şi ghici ce? Ba nu! Ghici cu cine? Chiar cu tine, cel/cea care citeşti acum aceste rânduri! Da! „Timpul”, căci aşa se numeşte „prietenul meu imaginar”, mă înşală cu tine şi cu restul omenirii… 
Desigur, metoda nu are voie să se aplice şi invers deoarece, dânsul, ne vrea pe toţi doar ai lui. Noi trebuie să-i fim fideli, să punem ceasul să sune, să ne grăbim pentru a termina la termen un lucru început, să renunţăm la unele lucruri pentru el, bineînţeles, dacă vrem să avem parte de momente libere.
Dacă nu facem după cum ticăie el, la revedere perioadă de libertate (care, fie vorba-ntre noi, oricum nu prea e).
Corect e oare să ne înşele aşa pe toţi?!
Mă gândesc acum, câte lucruri nu am reuşit să fac pentru că nu mi-a permis ingratul de timp? Sau de câte ori am întârziat în anumite locuri din cauza lui?
A, şi cum lucrurile astea nu ar fi de ajuns, constat că e mână-n mână cu doamna „Împrejurare”, făcându-mă pe mine să mă îndepărtez de prietenii mei apropiaţi, de persoanele dragi, de activităţi plăcute sufletului meu şi astfel să fiu mai mult în compania cunoştinţelor pasagere sau făcând lucruri care nu-mi plac.
Complotul nu e doar între ei doi, nuuu, li se mai alătură şi alţii: „Serviciul”, „Banii”, „Lenea”. Se fac toţi ciorchine şi acţionează împotriva noastră, a oamenilor… uneori pe rând, alteori toţi odată.
Dar toţi încearcă să-i facă pe plac şefului, căci el, „Timpul”, e capul răutăţilor!
Când suntem copii ne amăgeşte că mereu e numai joacă, ne păcăleşte să vrem să creştem şi apoi să profite de noi, nenea ştiind că odată cu maturitatea, nu vom mai scăpa vreodată fără a-l consulta.
E clar! Timpul ne-a tras pe toţi în vârtejul vieţii, a profitat de slăbiciunile noastre şi ne-a condus cu paşi mici dar siguri spre lucruri trecătoare… Oare cât îi mai permitem obraznicului să ne conducă viaţa?
Este oare o unitate de măsură mai puternică decât iubirea, credinţa şi prietenia?
Hm…eu am de gând să-mi iau timpul, să-l dau de pământ şi să-i spun că de azi înainte eu îl fac pe el, nu el pe mine!
În fond, timp nu are nimeni, timpul se face! Iar pentru ce contează cu adevărat, merită să ne facem!

40 thoughts on “Prietenul meu imaginar!

  1. Anul trecut l-am prins in ultima secunda a minutului de aur.
    Dar, fiecare are timpul sau, timpul tau nu poate fi si al meu, eu am timpul meu si fac ce vreau cu el, pot spune ca este c***a mea 🙂

    1. Timpul este același pentru toți, doar că fiecare îl măsoară și alege să-l trăiască diferit. Doar când murim timpul se schimbă, dar tot existăm în amintirile și-n timpul cuiva și astfel împărțim același timp în continuare.

    1. Tocmai am citit articolul tău și constat că gândim cam la fel în privința existenței, a timpului, a anumitor principii și nu pot decât să mă bucur pentru asta 🙂

  2. M-am trezit de atatea ori fix in situatia de a-mi petrece timpul cu persoane sau lucruri atat de neimportante, pentru a constata mai tarziu ca nu mai am timp pentru cei ce-l merita cu adevarat. Ne fura fara sa ne dam seama … foarte bine spus, si foarte trist de cat este de adevarat.

  3. Timpul este cel mai mare dusman al meu. Prea repede ma poarta prin viata. Timp caut sa imi fac, dar el imi fura fiecare clipa si nu mai vrea sa imi inapoieze nimic.

  4. Toata lumea se planga ca timpul pare sa treaca mult mai repede in ultimii ani. Eu ma gandesc ca avem acest sentiment, pentru ca nu mai suntem copii, lucrurile sunt mai complicate- cum spui si tu in articol.
    Ps. Foarte frumos articolul!

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress