Nu pot fi pe placul tuturor…

Nu rog şi nu încerc să oblig pe nimeni să mă accepte sau să mă iubească aşa cum sunt! Cine o face bine, cine nu, nu! E foarte simplu…
Totuşi, dacă cineva alege să facă parte din viaţa mea, trebuie să se gândească bine, să nu se plângă apoi! Nu de alta dar, e greu cu mine, şi la propriu şi la figurat şi e direct răspunzător/oare dacă nu-i va mai conveni pe viitor!
Nu va fii vina mea dacă nu-l/n-o va mai mulţumi alegerea făcută… e liber/ă să plece din viaţa mea oricine crede că sunt prea dificilă! E liber să facă fiecare ce vrea. 
Dar odată plecat/ă, prefer aşa să rămână!
Cu toate că, dacă după un timp s-ar întoarce, nu cred că aş putea să refuz să-i fiu prietenă în continuare, cu toate că el//ea nu mi-ar mai putea fi vreodată prieten/ă.
Eu îmi ofer prietenia oricui are nevoie de ea, îmi place atât cât pot, să fiu aproape de cei din jur, să-i înţeleg şi chiar accept şi iert unele greşeli.
Nu pot să urăsc oricât rău mi-ar face cineva! Sunt destul de tolerantă în general.
Nu agreez conflictele şi cel mai mult apreciez adevărul, oricare ar fi!
Nu-mi place să fiu minţită, înşelată, sau folosită. Nu cer mai mult decât ofer, dar uneori pot oferi mai mult decât cer sau decât merită unele persoane.
Nu mă cred mai bună decât alţii, iar dacă ofer înţelegere şi acolo unde poate nu ar fi cazul, o fac pentru că aşa simt, aşa vreau, nu pentru că aş fi prea naivă.
Pot înţelege multe dar nu totul, pot fi apreciată de multe persoane, dar nu pot fi pe placul tuturor…

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter, Google+ ori WordPress