Mă întreb adesea, încet, chiar tăcut
În suflet şi-n gându-mi de nimeni ştiut:
Ce-a rămas din om când el a căzut,
Când calcă pe iubire spre necunoscut?
Ce-a rămas din om când el a căzut,
Când calcă pe iubire spre necunoscut?
Şi ce-a rămas acum, din creaţia de lut,
Când şi prietenia-i sub strigătu-i mut?
Mă-ntreb adesea: unde suntem noi?
Spre ce ne-ndreptăm cu aceste nevoi,
Când căutam doar bani, când plăceri vrem mereu
Şi uităm de credinţa în Dumnezeu?
Şi cine sunt eu să vreau să schimb lumea,
Cum s-aduc eu ce odată unea?
Bunătatea-i rară şi gânduri ciudate,
Ascund sub chipuri prea multe păcate…