Provocare

Te provoc la cuget,
Gânditor spre vise-n fapte,
Amintiri cu iz de vuiet
Ale vântului prea dese șoapte.

Te provoc să ai speranţe
Din multe cioburi sfărâmate;
Cu drag oftat să le lipeşti
Nimic n-arunci, tot să iubeşti.

Te provoc să ai putere
Din lacrimi să faci mărgele
Şi din rău’ ce-n cale-ţi vine,
Pe unde treci, să laşi un bine.

Te provoc, cu drag,
priveşte
Când tot in jur
se năruieşte
Din urât şi
răutate,
Din ruine, fă
palate.
Nu fi tu la fel
ca restu’
Fii schimbare! Fă
schimbare!
Te provoc, poţi
să treci testul,
Răspunzând la
provocare?

38 thoughts on “Provocare

  1. Foarte frumoase versurile! Mi-am amintit ca pana prin anul doi de facultate am tot scris si eu poezie. Nu stiu de ce m-am lasat! 🙁

  2. Ne îngropăm în mări de suferință,
    Zâmbim când inima ne plânge,
    Și atârnăm de-un fir de ață
    Când ura din noi iar ne înfrânge…

    Nu știm nimic din ce-i iubirea,
    Ne îmbătam cu fapte goale,
    Plângem când gustam din amăgirea
    Ce-abia atunci aflăm că doare…

    De ce ne naștem? De ce trăim?
    Să spulberăm la alții un vis?
    Să ne privim în oglindă cum murim,
    Și cum ajungem singuri în abis?

  3. Intreaga viata e o provocare… de la nastere si pana la moarte. Daca nu am face fata provocarilor, poate ca viata nu ar mai avea sens. Superbe versuri.

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress