Provocare

Te provoc la cuget,
Gânditor spre vise-n fapte,
Amintiri cu iz de vuiet
Ale vântului prea dese șoapte.

Te provoc să ai speranţe
Din multe cioburi sfărâmate;
Cu drag oftat să le lipeşti
Nimic n-arunci, tot să iubeşti.

Te provoc să ai putere
Din lacrimi să faci mărgele
Şi din rău’ ce-n cale-ţi vine,
Pe unde treci, să laşi un bine.

Te provoc, cu drag,
priveşte
Când tot in jur
se năruieşte
Din urât şi
răutate,
Din ruine, fă
palate.
Nu fi tu la fel
ca restu’
Fii schimbare! Fă
schimbare!
Te provoc, poţi
să treci testul,
Răspunzând la
provocare?

38 thoughts on “Provocare

  1. Ne îngropăm în mări de suferință,
    Zâmbim când inima ne plânge,
    Și atârnăm de-un fir de ață
    Când ura din noi iar ne înfrânge…

    Nu știm nimic din ce-i iubirea,
    Ne îmbătam cu fapte goale,
    Plângem când gustam din amăgirea
    Ce-abia atunci aflăm că doare…

    De ce ne naștem? De ce trăim?
    Să spulberăm la alții un vis?
    Să ne privim în oglindă cum murim,
    Și cum ajungem singuri în abis?

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress