Chiar în timp ce vânzătoarea le oferea ceșcuța cerută, aceasta a început să vorbească:

– N-ați putea înțelege… eu nu mereu am fost o ceșcuță de ceai. La început am fost un simplu bulgăre de argilă roșie. Însă am fost luată, rulată, bătută tare și frământată iar și iar, astea în timp ce strigam la stăpân să nu facă asta, că nu-mi place. Și el nu m-a ascultat, ci doar mi-a zâmbit și mi-a spus cu blândețe: „nu încă”. Apoi, m-a așezat pe o roată și m-a învârtit până am amețit rău și iar am strigat spre el să se oprească, să nu mă mai chinuie, dar el a dat liniștit din cap și mi-a spus din nou că nu încă. M-a frământat, m-a învârtit, m-a lovit și m-a modelat până când mi-a dat forma dorită de el, după care m-a pus în cuptor unde am avut parte de o căldură insuportabilă. Am strigat disperată să mă scoată de acolo că nu mai rezist, însă el a clătinat din cap și a spus că nu încă, iar când am simțit că nicio secundă nu aș mai putea, el a deschis ușa și m-a eliberat din chin. M-a așezat pe raft, cu grijă, și m-a lăsat să mă răcoresc. Am crezut că scăpasem și chiar mă gândeam că așa mi-e bine, dar nu a durat mult și iar m-a luat, m-a periat și peste tot m-a colorat. Credeam că mă sufoc de la acele mirosuri grele și iar l-am rugat să înceteze, însă am primit același răspuns. Deodată, am fost iar pusă în cuptor, dar acum era și mai fierbinte ca prima dată și aveam convingerea că acum chiar că nu voi mai scăpa. Bineînțeles că l-am implorat iar să mă scoată, dar la fel ca prima oară, m-a scos în ultimul moment de acolo, când simțeam că mor. Apoi, am așteptat cuminte pe raft și mă întrebam ce-mi va mai face. După o oră de așteptare, mi-a pus o oglindă în față și a zis să mă uit. Nu-mi venea să cred ce vedeam, nu puteam fi eu aceea… atât de frumoasă… Și atunci El, cu blândețe, mi-a zis că știe că m-a durut când m-a rulat, frământat, lovit, învârtit, însă dacă nu făcea asta, singură fiind, m-aș fi uscat. Știa că îmi era rău când mă învârtea pe roată, dar dacă se oprea când am cerut, m-aș fi desfăcut bucăți apoi și aș fi fost fărâmițată acum. Mi-a mai spus și că a știut că m-a durut și că mi-a fost prea cald în cuptor, însă era necesar să facă asta pentru a mă lipi cum trebuie, iar culorile aplicate erau necesare și ele pentru a mă căli cu adevărat și a putea avea strălucire în viață.

– De nu te-aș fi pus iar în cuptor, nu ai fi reușit să supraviețuiești prea mult pentru că întărirea nu a ar fi ținut – mi-a spus – și acum ești produsul finit, exact așa cum te-am gândit când am început lucrul cu tine.

Să fie doar o poveste?

Drept morală a poveștii este că Dumnezeu ştie, cu fiecare dintre noi, exact ce face. EL este OLARUL și noi suntem argila LUI. 

Iar de viaţa îți pare prea grea şi te simți lovit, bătut sau împins fără milă; de ţi se pare că această lume se învârteşte fără control, de simţi că eşti într-o mare suferinţă și viaţa ta pare cumplită, fă un ceai şi soarbe-l încet din cea mai frumoasă ceaşcă pe care o ai, în timp ce te gândeşti la cele citite şi încearcă să discuți puţin cu OLARUL.

PS: Nu cunosc sursa poveștii, însă mi-a plăcut și am vrut s-o citești și tu.