
Liberté, égalité, fraternité
după cum știm,
înseamnă „libertate, egalitate, fraternitate” și este deviza Franței, fiind
folosită în primă fază în perioada Revoluției Franceze, iar apoi reprezentând
chiar baza democrației moderne a lumii.
Această lozincă cuprinde drepturi clare ale omului care, cel puțin în
România, nu prea sunt respectate.
România, nu prea sunt respectate.
De pildă, în articolul 1 din Declarația drepturilor omului și ale
cetățeanului (constituind
baza legilor ulterioare și în lume, nu doar în Franța) se specifică în
mod clar că „Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi”. Însă în
ceea ce privește libertatea cetățenilor cu dizabilități la o viață socială normală,
de cele mai multe ori, ea este îngrădită în țara noastră, rămânându-se doar la
faza teoretică atunci când vine vorba despre adaptarea mediului la nevoile
oamenilor și reprezentând astfel un mare handicap în privința aplicării legii
448/2006 (lege privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap).
cetățeanului (constituind
baza legilor ulterioare și în lume, nu doar în Franța) se specifică în
mod clar că „Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi”. Însă în
ceea ce privește libertatea cetățenilor cu dizabilități la o viață socială normală,
de cele mai multe ori, ea este îngrădită în țara noastră, rămânându-se doar la
faza teoretică atunci când vine vorba despre adaptarea mediului la nevoile
oamenilor și reprezentând astfel un mare handicap în privința aplicării legii
448/2006 (lege privind protecţia şi
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap).
Și unde mai pui că există chiar
și instituții publice sau private de învățământ care efectiv refuză
studenți/elevi cu dizabilități în mediul copiilor „normali”, opunându-se astfel
formării lor școlare și profesionale.
și instituții publice sau private de învățământ care efectiv refuză
studenți/elevi cu dizabilități în mediul copiilor „normali”, opunându-se astfel
formării lor școlare și profesionale.
Apoi, dacă un copil cu o dizabilitate fizică gravă reușește să fie primit
în școala de masă, acolo poate întâmpina prejudecăți ale unor părinți ori chiar
din partea unor profesori care nu vor să predea decât la etaj, fără să conteze că un
copil nu poate urca scările decât purtat pe brațe.
în școala de masă, acolo poate întâmpina prejudecăți ale unor părinți ori chiar
din partea unor profesori care nu vor să predea decât la etaj, fără să conteze că un
copil nu poate urca scările decât purtat pe brațe.
Dacă a reușit să facă o școală, devenind adult, nici nu prea contează ce
știe sau ce poate face. Dacă are un handicap, angajatorii îl vor ocoli, căci
vor prefera să plătească la stat o modică sumă lunară decât să-și bată capul cu
adaptarea locului de muncă la nevoile unui om ce are capacități fizice reduse.
știe sau ce poate face. Dacă are un handicap, angajatorii îl vor ocoli, căci
vor prefera să plătească la stat o modică sumă lunară decât să-și bată capul cu
adaptarea locului de muncă la nevoile unui om ce are capacități fizice reduse.
În articolul 12 aceeași declarație spune: „Garantarea drepturilor omului
și ale cetățeanului necesită o forță publică: această forță este instituită în
avantajul tuturor și nu în folosul
personal al acelora cărora le este încredințată.”
și ale cetățeanului necesită o forță publică: această forță este instituită în
avantajul tuturor și nu în folosul
personal al acelora cărora le este încredințată.”
Dar oare unde se află această „forță publică” și acest avantaj al tuturor
când persoanele cu dizabilități în general și mai ales cele cu dizabilități
fizice, nedeplasabile, se află printre cele mai defavorizate și discriminate categorii
de oameni? Fără accesibilitate în mediul public, fără posibilitate de a călători
în condiții decente, fără acces facil la dezvoltare educațională și
profesională, condamnate la izolare și singurătate… unde se află acest avantaj al tuturor? Unde
se află normalitatea și incluziunea socială?
când persoanele cu dizabilități în general și mai ales cele cu dizabilități
fizice, nedeplasabile, se află printre cele mai defavorizate și discriminate categorii
de oameni? Fără accesibilitate în mediul public, fără posibilitate de a călători
în condiții decente, fără acces facil la dezvoltare educațională și
profesională, condamnate la izolare și singurătate… unde se află acest avantaj al tuturor? Unde
se află normalitatea și incluziunea socială?
Sau când cei care dau și aplică legi își cresc lor indemnizațiile și
pensiile în timp ce o persoană cu gradul 1 de handicap trebuie să se descurce
cu un venit maxim de 340 de lei pe lună? Căci să muncească, degeaba vrea
persoana în cauză, că nu are unde și atunci trebuie să accepte firimiturile
statului.
pensiile în timp ce o persoană cu gradul 1 de handicap trebuie să se descurce
cu un venit maxim de 340 de lei pe lună? Căci să muncească, degeaba vrea
persoana în cauză, că nu are unde și atunci trebuie să accepte firimiturile
statului.
Așa că garanția aplicării drepturilor tuturor cetățenilor este pur fictivă
în România, iar pentru o persoană cu dizabilități conceptul de „liberté, égalité, fraternité” bullshit e, pentru că aici nu există
nici libertate de mișcare, fiind prea multe borduri, gropi, scări și uși
închise în nas; nici egalitate, pentru că prea mulți umblă cu nasul pe sus și
fac discriminări; și fraternitate cu atât mai puțin poate exista într-o lume egoistă
și parșivă care nu e deloc interesată să-și ajute aproapele.
în România, iar pentru o persoană cu dizabilități conceptul de „liberté, égalité, fraternité” bullshit e, pentru că aici nu există
nici libertate de mișcare, fiind prea multe borduri, gropi, scări și uși
închise în nas; nici egalitate, pentru că prea mulți umblă cu nasul pe sus și
fac discriminări; și fraternitate cu atât mai puțin poate exista într-o lume egoistă
și parșivă care nu e deloc interesată să-și ajute aproapele.
PS: Știu că se
încearcă la noi în țară a fi o forță publică din rândul oamenilor cu
dizabilități, însă cred că va mai dura ceva până când aceasta va reuși să se
facă simțită și auzită cu adevărat. Și până atunci… să nu uităm, totuși, că oricând cei din
majoritate pot ajunge după granița minorității și abia atunci probabil va conta
nepăsarea și neimplicarea de azi.
încearcă la noi în țară a fi o forță publică din rândul oamenilor cu
dizabilități, însă cred că va mai dura ceva până când aceasta va reuși să se
facă simțită și auzită cu adevărat. Și până atunci… să nu uităm, totuși, că oricând cei din
majoritate pot ajunge după granița minorității și abia atunci probabil va conta
nepăsarea și neimplicarea de azi.
Sunt perfect de acord cu tine, aici te cam lupti cu morile de vant cand iti ceri un drept.
Dreptul la normalitate…
Din pacate asa este… majoritatea oamenilor indeparteaza persoanele cu dizabilitati, judecandu-i doar dupa aspectul fizic, fara sa astepte sa ii cunoasca.
Și uită că oricând ar putea ajunge la fel…
Problema nu este doar cu persoanele cu dizabilitati, este generala. Si ne mai miram de ce merge totul prost in tara asta, cand nimic nu e cum ar trebui.
Eu cred că trebuie să rămânem aici și să încercăm să schimbăm lucrurile din interior.
Ai început anul într-o notă foarte realistă și dură în același timp. Din păcate, îți dau dreptate, dar în sufletul meu încă mai este o speranță că lucrurile se vor schimba în bine, în timp și poate măcar nepoții mei se vor bucura de o altă mentalitate.
Așa sper și eu. Sper să nu sper degeaba.
La noi in tara persoanele cu dizabilitati si nu numai, sunt defavorizate din toate punctele de vedere! Exemple sunt peste tot, ce imi aduc aminte sunt rampele atat de folositoare pentru persoanele in carucior, care lipsesc in marea majoritate a cazurilor!
Sper sa se schimbe ceva cu venirea noului Guvern!
Sau rampe care dau spre uși închise ori sunt prea înclinate. Și mai sunt destule alte obstacole.
Speram la schimbare, cu toate ca nu prea cred.
Trebuie să și fim schimbarea, să participăm la ea. Eu încă vreau să cred că se poate.
Ne ducem de râpă!
Sper să nu.
Din păcate, atât Constituția, cât și celelalte acte normative reprezintă mai mult teoria și prea puțin se aplică în practică.
La teorie suntem buni, dar poate reușim în timp și cu practica. Sper încă.