Atenție! Prostia nu se molipsește gratis, ci se vinde

prostia nu se molipsește gratis, ci se vinde
Se pare că nici anul acesta nu scăpăm de
anumite trenduri, iar unul dintre ele este vestitul cioc de rață. Dar până aici
nimic neobișnuit. E „normal” pentru unele domnișoare să-și dorească ce nu au și
să plătească pentru intervenții ce le pot aduce fericirea și sex-appeal-ul
înapoi. Căci, nu-i așa, un bot cu buze pline, orice bărbat ar vrea să pupe. Sau
nu?
Bun, nu e treaba mea de ce vor unele
femei buze mari, însă ce mi se pare trist este că și acum, în 2017, prostia nu
se molipsește gratis, ci se vinde, cu bani destul de mulți.
Și cum se face asta? Simplu: cu bani mai
puțini decât dai pe o intervenție în cabinetul unui medic, dar destul de scump
pentru o bucată de plastic goală în interior. Mai exact, poate ați văzut și voi
reclamele, se vând dispozitive de mărire a buzelor în mod natural, cică, dar
care au același efect ca și cum ți-ai băga buzele într-o sticlă goală, sau
orice altceva în care poți trage aer încât să-ți forțeze buzele să se umfle.
Și asta e sexy! Să ai buze roșii,
umflate, care seamănă cu fundul unui babuin, e sexy.
Hai că pot să înțeleg curiozitatea unora
de a apela la astfel de trucuri, dar nu înțeleg de ce să dai bani pentru un
dispozitiv ce-ți mai poate și distruge buzele, când poți face asta gratis, cu
un dop, o sticlă, sau orice alt recipient asemănător?
Vezi de ce cred eu că prostia nu se
molipsește gratis, ci se vinde și se cumpără scump? Pentru că unii cred femeile
atât de naive încât să cumpere și să încerce orice, iar pe cealaltă parte,
unele femei sunt atât de credule încât dacă e la modă, încearcă orice, doar pentru
că e cool. Și mai și plătesc pentru buze mari de câteva ore și posibil
disconfort, vânătăi, zgârieturi de câteva zile, sau chiar cicatrici și depigmentări
permanente.
Mă întreb ce vor face femeile cu buze
groase dacă peste un timp vor fi la modă buzele subțiri, oare le vor coase cu
ață și ac special, amândouă lucruri la numai o sută și nu știu cât de lei?

35 thoughts on “Atenție! Prostia nu se molipsește gratis, ci se vinde

  1. Niciodata nu m-am gandit sa-mi pun buze sau alte chestii pe care le detest. Un articol foarte bun pe care ar trebui sa-l citeasca acele persoane care au asa ceva si sa-si puna semnul de intrebare.

  2. Da….interesanta opinie….dar din pacate traim intr-o lume in care asta se promoveaza iar fetele tinere sunt atrase de acest model de "perfectiune" dar nah…fiecare face ce vrea….eu sunt de parere ca te poti juca cu un machiaj bun,un ruj sau un creion 😛 daca vrei sa ai buze mai pline ;;)Te pup! :*

  3. Pe mine ma distreaza duduile care se pozeaza facand acest bot de rata, ele cred ca astfel sunt mai frumoase, dar din contra arata ca o copie ieftina. Fetele astea nu au bani ca sa-si faca operatii estetice de niciun fel si ma bucur pentru ele, se urateasc pret de trei selfie-uri, dar pe urma revin la normal.

  4. :)) Ce e si mai amuzant e ca toate arata la fel, buzele alea mari si tuguiate sunt identice, efectiv isi pierd forma initiala si devin buze trase la indigo 😀

  5. Pe mine natura m-a inzestrat cu buze pline. Daca le-as avea mai mari nu ar mai fi proportionale cu fata si ar arata urat, deci sunt multumita. Nu as apela la astfel de tehnici nici sa ma plateasca cineva, in schimb pot spune ca articolul tau m-a amuzat teribil… si din pacate iti dau dreptate! Prostia e scumpa!

    1. Păi da, că cine nu se mulțumește cu ce are… își face și mai rău. Ce să-i faci, suferă baba la frumusețe și ce dacă o mai dă și-n bară? Măcar a încercat, nu? 😀

  6. Tocmai mi-ai adus aminte de un clip văzut pe net cu fete care au avut insucces în mărirea buzelor. :)) Eu cred că oamenii ăștia se plictisesc, au prea mult timp liber! 🙂

  7. Chiar am vazut ceva pe youtube legat de acele dispozitive- se pare ca unele tipe s-au ales cu leziuni grave ale buzelor, li s-au sparte vene de sange si altele. Ce-si face omul cu mana lui…

  8. Acum depinde de fiecare persoana, eu nu judec pe nimeni care alege sa apeleze la o asemenea interventie. Poate persoana respectiva are anumite complexe care o determina sa faca aceste lucruri, nu ai de unde sa stii… Gusturile nu se discuta 🙂 parerea mea..

    1. Există o vorbă din bătrâni: „să nu-ți faci bubă pe piele zdravănă”, cine alege să facă asta, e problema lui/ei, dar asta nu înseamnă că nu pot avea o părere despre fenomenul creat. În articol vorbeam de „păcat” și nu de „păcătos”, chiar dacă trebuia să specific legătura.

  9. Stii cum e, nu e prost cel care vinde, si cel care cumpara. Au gasit o oportunitate si au profitat de ea. Poti sa-ti umfli buzele si cu un dop, sar de ce sa n-o faci cu un dispozitiv special care are forma de buze? :))
    Eu sunt de acord cu unele interventii atunci cand o persoana are ceva complexe si nu poate trece peste. Insa deja s-a ajuns la un alt nivel, am vazut fete cu buze frumoase care au apelat la botox sau cum s-o mai numi el doar pentru ca asta se cere, asta e la moda. Si aveau buze frumoase inainte, acum arata toate la fel. Oh well, fiecare face ce vrea cu corpul lui 🙂

  10. Eu cred ca doar niste persoane fara minte apeleaza la astfel de trucuri. Eu ma minunez cand vad fete superbe ca se uratesc cu aceste operatii. Pacat de ele. Nu isi vor mai recapata niciodata acea frumusete naturala

  11. Aoleu! Zilnic văd tot felul de specimene. Ba chiar ieri am avut o clientă cu un bot extraordinar… de rață! Culmea, avea portofelul plin, plin…plin de bagnote de 50Euro. Ce aș putea crede? :))

    În orice caz, unele corecții le înțeg… Dar un bot imens, sprâncele arcuite și tatuate, gene "până la sprancene" chiar nu le văd rostul.

  12. Sunt perfect de acord cu tine. Pregătesc și eu câteva articole cu părerea mea despre unele trenduri și lucruri pe care eu nu le înțeleg și nu îmi doresc să „ader” la acest trend de a fi la modă cu orice preț.
    În schimb, înțeleg și sunt de acord cu mici corecții, mai ales dacă nu te simți confortabil cu ele, însă cred că trebuie părtată o limită, până nu devine o obsesie.

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress