Creierul e doar o bucată de carne inutilă. De ce spun asta? Citește și vei afla!

Creierul e doar o bucată de carne inutilă. Uite că îmi permit să zic asta! Și hai să gândim logic: Dacă iei creierul și-l pui pe grătar, acesta sfârâie, își schimbă culoarea și, dacă-l ții prea mult acolo, devine scrum.

La ce ne folosește o bucată de creier care nu gândește? La nimic, așa-i? Iar ca să gândească nu îi e de-ajuns el însuși.

Singur, creierul nostru nu are nicio valoare.

Ceea ce ne face să simțim, să gândim și să fim, nu e acea bucată de carne, nu! Ea e doar instrumentul prin care judecăm. E doar mașina prin care putem raționa, prin care ne putem conduce în viață. Și știi cine-i șoferul? Spiritul. Suflarea divină fără de care nu am putea exista în plan fizic.

Creierul e doar o bucată de carne inutilă dacă duhul de viață nu mai locuiește acolo. Spiritul nostru e liber și poate exista veșnic fără un creier, însă invers e imposibil.

Și dacă sufletul e cel care conduce, înseamnă că fiecare „eu” își poate controla creierul și gândurile, dorințele și faptele împlinite.

Și mai ceva: Cred că și o necuvântătoare are dreptul să-și păstreze creierul în propriul cap și viața, pielea și blana la locul lăsat de Dumnezeu. Cred că ne putem scăpa de năravuri dacă vom păși pe un drum mai frumos și plin de iubire.

Fiindcă da, creierul e doar o bucată inutilă de carne dacă nu alegem să-l controlăm noi pe el și ne lăsăm pradă instinctelor, supărărilor și poftelor pline de cruzime.

Fiecare dintre noi își poate controla creierul și își poate crea propria realitate. Altfel pentru ce ar mai fi liberul arbitru, dacă nu pentru a putea trăi frumos, după cum ne dorim? Totul e să ne dăm seama de asta. Să observăm că nu ceea ce ni se întâmplă ne afectează, ci interpretarea întâmplării respective. Și chiar putem schimba lucrurile, dacă alegem să gândim rațional.

Aici și acum!

Eu am început să fac schimbări, să gândesc altfel, să consum alimente care nu sunt de origine animală și chiar observ că mă simt mult mai bine.

Acum pot spune că trăiesc prezentul. Fără să-mi mai pun întrebări în legătură cu trecutul. Fără să mă mai sperie viitorul. Am început să înțeleg că tot ce am e AICI și ACUM și că trebuie să mă bucur de asta.

Trecutul reprezintă amintiri frumoase, dar eu nu mai sunt acolo. Viitorul nu există, căci nu are cum. Mereu trăim doar în prezent. Dacă înțelegem asta și ne detașăm de griji și supărări inutile, putem gândi clar, putem găsi soluții și putem fi bine. Atât cu noi înșine, cât și cu tot ceea ce este în jurul nostru.

Putem trăi frumos dacă noi suntem cei care ne conducem creierul și nu ne lăsăm conduși de frustrări și limitări impuse de soartă, de societate, sau de noi înșine de cele mai multe ori. Totul e să vrem. Totul e să alegem să trăim liber, așa cum ne-a lăsat Dumnezeu să fim.

14 thoughts on “Creierul e doar o bucată de carne inutilă. De ce spun asta? Citește și vei afla!

    1. Eu nu le separ neapărat, zic doar că un creier nu poate funcționa fără spirit. Iar eu cred că odată ce spiritul părăsește trupul, el are în continuare a sa rațiune. Pe când creierul, e mort fără suflet. Asta încercam să spun de fapt. 🙂

  1. Foarte bine spus! Noi suntem cei care dam adevarata putere creierului, caci nu merge el singur de capul lui. sunt total de acord cu tine, ca totul depinde de spirit. El este de fapt responsabilul pentru ratiunea noastra, dar au vrut oamenii de stiinta sa prezinte un complice biologic.

  2. Interesant ce ai scris
    Inteleg ce vrei sa spui (sau asa cred)….ideea e sa ne lasam calauziti de ceea ce este in interiorul nostru, de ceea ce este special in fiecare din noi, nu de un organ care se afla in corpul fiecaruia si care e ca un fel de bun comun

  3. Poate creierul nu functioneaza fara suflet, fara ratiune…niciodata nu m-am gandit la acest aspect!
    Dar cred ca din inima vin anumite sentimente, urmate apoi de creier…se zice ca totul este in mintea si creierul nostru, chiar si ceea ce alegem sa manacam, ca tot vorbeai de modificarea facuta.

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress