Acnee sau nu, combin utilul cu plăcutul și transmit un mesaj

M-am gândit destul de mult dacă să scriu acest articol sau nu. Asta nu din cauză că mi-ar fi jenă să recunosc o perioadă în care am fost complexată de acnee. Fiindcă, la fel ca multor oameni, mi s-a întâmplat și mie să nu am scutire. Ba chiar și acum aș vrea să alung câteva puncte negre inestetice. Dar ce să vezi? Nu prea vor să plece.

Așa că adolescenții pot sta liniștiți. Probleme de acest gen li se întâmplă multora și nu doar înainte de maturitate, ci și după ce-i trec pragul. Fără să mai spun că dacă peste ani ar deveni o modă, nu s-ar mai plânge nimeni că i se văd coșurile-n selfie, nu? Ar fi trendul momentului și cine nu ar avea, le-ar inventa.

Vorbind de prezent, bine că orice acnee are o rezolvare

În primul rând, ar trebui efectuat un set de analize, apoi acționat. Însă în niciun caz nu trebuie spart vreun coș. Serios! Rămân niște semne mult mai urâte apoi.

Eu îmi amintesc și acum ziua în care o prietenă m-a forțat să-mi spargă un coș de pe bărbie. (Avea mania de a umbla pe la coșurile altora.) Bineînțeles că mie-mi era teamă și voiam să scap de unghiile ei. Ghinion: nicio șansă! Eu: „nu, că mă doare”, ea: „hai, că e copt, nu simți nimic” și pâc!-pâc!, gata coșul. 

Zicea că nu am cum să merg a doua zi la școală în halul ăla. Și ghici ce, am ajuns mai rău. Nu doar că s-a făcut buboi, ci mi-a mai și rămas un semn încă vizibil. Dar cred că voia să-mi lase o amintire peste ani și nu știa cum. Chiar i-a ieșit. Amintirea da, coșul ba. 

Așa că mai bine asculți sfatul medicului. Iar părinții au rol important aici. Nu de alta, dar adolescenții nu prea știu cum e cu răbdarea și ar fi bine ca cineva să țină situația sub control. Altfel produsele de îngrijire și curățare nu-și vor demonstra efectele. Căci trebuie timp.

Și dacă un singur coș ar putea strica toate planurile… Dar-mai o gașcă întreagă. Nici nu vreau să mă gândesc cum e să fii licean în 2017. Pe vremea mea nu era nimeni gata de selfie, că nu existau. Dar nenorocitele alea mici, da. Ieșeau uneori ca ciupercile după ploaie. De-asta trebuie să fie părinții prin preajmă: să pună opritor la lacrimi. Să țină umbrela copilului. Altfel riscă s-o ia prin bălți. Apoi mai găsește el drumul spre tenul curat.. ăhă!, departe.

Cât despre ce spuneam la început, altceva m-a pus în dificultate. Ceva mai sensibil. O luptă între conștiință și unele dorințe.

Dar hai să-ți spun despre ce-i vorba

Am anunțat pe blog că m-am înscris în competiția SuperBlog 2017. Odată cu asta am spus și că voi fi la fel de sinceră în continuare. Și vreau să mă țin de cuvânt! În primul rând, pentru liniștea mea. Apoi, din respectul pe care îl am față de oamenii care citesc ceea ce scriu și nu doar…

Cu postarea aceasta, am ajuns la proba numărul patru în concurs. Însă ea urma să fie una dintre cele peste care îmi plănuiam să sar. 

Între timp m-am răzgândit. Deoarece vreau, dom’ne, să ajung cu bine dincolo de tocul decisiv al juriului. Dar ce m-a convins mai mult, a fost aflarea veștii că Farmec nu-și (mai) testează componența produselor pe animale.

Eu cred că o piele frumoasă este o piele sănătoasă, în primul rând. Și dacă ea se poate obține fără ca alte ființe să sufere, îți dai seama, bucuria mea. Doar că…

Bucuria s-a micșorat puțin

Mă pregăteam să zic lumii ce ușor vom scăpa de acnee și că apoi vom fi cu toții numai buni de selfie. Eram bucuroasă ca un cățel. Doar că n-aveam coadă să dau din ea. Convinsă fiind de cele aflate, am găsit și produsul care m-ar scăpa pe mine de punctele negre și de alte intervenții mult mai costisitoare. Da! Altă fericire.

Numai că, deși aceste benzi curățare puncte negre, par bune (și cei care le-au folosit chiar confirmă că sunt), eu nu le voi putea încerca. Motivul se află în descrierea lor unde apare că au fost testate in vivo. Ceea ce, din câte știu, înseamnă că testele s-au făcut pe organisme vii: plante, oameni, dar cel mai probabil pe animale. Aici a fost momentul când îmi venea să dau urechile pe spate și, cu codița între lăbuțe, să mă ascund. 

Dar atenție! Nu din cauză că produsele nu ar funcționa pentru ce au fost create. Gama de îngrijire a tenului arată bine și promite schimbări pozitive. Pașii de urmat pentru curățarea tenului sunt simpli… avantaje ar fi. 

Doar că, așa cum ziceam, testarea lor (posibil) pe animale, mă face să dau înapoi. Cel puțin până când mă asigură cineva că testele s-au făcut exclusiv pe voluntari umani, plante ori alte metode lipsite de suferință.

Mesajul meu – dorința mea

Dragă Farmec/Gerovital, profit de această probă pentru a vă transmite un mesaj rugător. Îmi doresc să nu fiu înțeleasă greșit și sper că vă veți gândi pe viitor și la noi. Cei care avem o sensibilitate crescută față de ființele nevinovate supuse testelor.

Credeți-ne că și nouă ne-ar plăcea să vă luăm produsele de pe raft și să le folosim cu drag. Dar și cu inima împăcată. Ceilalți oricum le vor folosi în continuare. Pentru că sunteți de încredere pentru români. Și nu numai. 

Multă lume ar vrea să stârpească imperfecțiunile feței. Cu toții ne dorim frumusețea! Tocmai de aceea vrem și noi „accesul”. 

De trebuie, scăpăm și de acnee! Numai să fim sănătoși, frumoși, dar și fericiți că împreună facem schimbarea pe care cu toții, cred, ne dorim să o vedem în lume. Puteți face un mic farmec pentru a se împlini dorința?

Vă mulțumesc pentru înțelegere (sper) și vă doresc toate cele bune!

15 thoughts on “Acnee sau nu, combin utilul cu plăcutul și transmit un mesaj

  1. Nu am probleme cu acneea, dar vad ca fiica-mea care e in faza de preadolescenta da semne de cosuri pe frunte. Sper sa nu se transforme in acnee. De la Farmec folosim deja produse pentru ten dedicate adolescentilor si au efect.

  2. Când am fost eu adolescenta, nu erau atatea produse pentru acnee. Ma bucur ca acum tinerii pot scapa rapid de aceasta problema.

  3. Poate ca fiecare fata a suferit de o forma mai grava sau mai putin grava de acnee. Nu este o rusine ci trebuie sa invatam sa ne ingrijim si s-o tratam corect. Sunt tare bune aceste produse de la gerovital. Eu am incercat acele benzi de puncte negre si sunt extraordinare

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress