Într-un final, gluma s-a prins. Adevărul a fost împachetat și aruncat în față. Luminile aproape s-au stins. Mai repede decât era prevăzut în contractul vieții, probabil. E prea târziu… prea brusc și neașteptat. Sau e încă prea devreme…
Nu acum, nu eu… Nu mai glumiți cu ce nu știți!
Sunt recunoscătoare pentru 2020! Dar tu? Cum ești tu? Viața e scurtă, imprevizibilă și atât de frumoasă…
Nu tot ce ne dorim ne este și de folos. Și nu tot ce vedem trebuie să adoptăm. Mi se pare fantastică libertatea de alegere. Iar dacă ar fi să profităm de ceva în viață, probabil de asta ar trebui să profităm cu adevărat.
Dacă ea are chipul altcuiva și nu al tău, în primul rând, n-ai cum să te superi dacă pleacă mai departe și nu stă să-l mai privești. Trebuie să învățăm să fim fericiți cu ceea ce suntem, nu cu ceea ce obținem sau primim în dar.
Dacă povestea încă se scrie, cum ai vrea să o recitești pe a ta peste ani și ani? Ce ai vrea să lași în amintiri?
