Umbrele de sub umbrele ploaie n-ar mai vrea, dar și de soare s-ar feri, poate tot așa…
Azi, m-am gândit să fac puțin uz de bariotrop, creând ceea ce vă invit să citiți. Neștiind, însă, cum se vede povestea din afară, părerile cu privire la textul expus nu sunt doar acceptate, ci chiar dorite, bine-venite și apreciate!
Mulțumesc!
Iubesc ochii rotunzi, strălucind și privindu-mă fix, în timp ce corzile-i vocale-mi torc la ureche sau mai miaună din când-în-când, alintat. Și cel mai mult, iubesc blana pisicii – pufoasă, fină, numai bună de purtat.
De când i-am văzut luciul, am zis că trebuie s-o am! Orice cost ar implica asta.
Sunt o piatră. Seamăn cu un bolovan, doar că mai măruntă, neînsemnată… nu las nicio urmă după mine. Stau aici aproape veșnic, dacă nu mă ridică cineva să mă mute. Să mă arunce, de fapt, de stau în cale. Ar… Citește totSunt o piatră cu aspirații înalte. Crezi că bat câmpii?
Degete lungi, încleștate. Ochi încețoșați. Buze strânse. Trup ușor încordat. Vrea să transmită siguranță. Nu-i iese. Tristețea și groaza i se citesc pe chip mai ușor decât ai citi dintr-o carte cu litere imense. Așteaptă… Și așteptarea omoară. Încet, dar… Citește totTristețea plutește în aer… cu tot cu (p)omul ei gol
Era cinci dimineața. Mai puțin și se crăpa de ziuă. Era liniște și, normal, toată lumea dormea la ora aia. Copiii ghemuiți în culcușul părinților, cu ei alături. Părea că nimeni și nimic nu putea să le ia liniștea sau… Citește totCopiii nu știu să fie cruzi, ei învață asta de la adulți. Dar dacă ar fi invers?
