Handicapul cel mai des întâlnit este cel al caracterului: Nu se vede din prima, ce-i drept, însă atunci când se simte, se simte, nene! Și e urât! Atât handicapul cât și omul care-l poartă sub mască.
Un handicap fizic rămâne în exteriorul persoanei în cauză și poate chiar ajuta la dezvoltarea altor calități umane. Pe când un handicap interior distruge atât purtătorul cât și exteriorul…
Cel ce nu are capacitatea de a înțelege valoarea umană, dincolo de ambalaj, devine adesea mai „handicapat” decât cel ce nu merge, dar gândește.
Și uite așa apar dizabilitățile de gândire și handicapul societății ”perfecte” și, odată cu aceasta, degradarea celui mai important lucru: iubirea între oameni!
Imi place!
Mersi 🙂
"Capacitatea de a înțelege valoarea umană, cum ii spui tu, nu este o calitate inascuta, ma gandesc la sadismul copiilor care chinuie un animal, asta pana cand cei apropiati ii invata ca acest lucru nu este bine. Educatia si doar ea este cea care genereaza intelegere. In acest moment suntem intr-un proces de transformare a societatii romanesti, daca despre handicap si dizabilitate se vorbea pe la colturi ca si cum ar fi un pacat, acuma insa avem posibilitatea sa ne exprimam liber, sa facem lobby si sa dovedim ca si noi avem un loc si un rol in societate." Citat din mine de pe postul Magdei Coman.
Uneori dobandim prin educatie, alte ori simtim pur si simplu cum sa fim oameni…
A simti "pur si simplu" suna a revelatie, pe cand a stii, a intelege, a cunoaste inseama un proces de experiente, de acumulari de cunostinte care se obtin printr-un proces de educatie la care contribuie la inceput familia, apoi scoala si familia. Evident ca invatarea, educatia nu se opreste odata cu terminarea unui proces de invatatamant, dealtel nu la el ma refeream, ci la aceea invatare transmisa de modele care ne influenteaza viata.