E greu să depinzi. Fizic, emoțional, financiar. Dar dintre toate, fizic e fatal! De ce? Fiindcă dacă din celelalte dependențe poți scăpa singur, dacă vrei și oricând vrei, din dependența fizică nu ai cum să fugi.
Poți schimba persoanele, poți schimba locul, dar nu te poți descurca de unul singur, oricât ai vrea. Și nu e de plâns. Nu! Dacă ai oameni potriviți în jur, faci față ușor. Dacă nu ai… Ei, aici e complicat cu adevărat. Aștepți și te rogi. Altceva nu ai ce face.
Dacă nu te poți mișca, stai. Și până și aici există două posibilități: Fie intri în disperare, fie speri. Până la final. Oricum, situația nu se schimbă cu plâns. Tot acolo ești, singur și nemișcat. Partea bună, fiindcă orice lucru rău are și părți bune, ar fi că treaba asta nu ține veșnic. Într-un fel sau altul, scapi. Cândva. Când? Dumnezeu știe.
Și între timp mai vine câte cineva și te mai mută de la umbră la soare. Sau invers era? Nu contează. Ideea e că fac alții lucruri pentru tine. Și uneori se mai găsește câte un deștept să spună că „ce bine e de tine, numa’ stai, n-ai nicio treabă”. Sau „vai, săraca/ul de ea/el” și apoi își vede fiecare de ale lui. Oricare dintre variante e nasoală. Să fie clar! Nu e niciun respect în asta, doar milă. Uneori falsă și aia. Sau îngâmfare – după caz.
Dacă ești în așa situație, ce faci? Ah, dar nu vorbesc despre tine aici. Tu nu ești așa. Cu toate că te plângi de atâtea lucruri… Dacă ai ști că sunt oameni cu dureri fizice crunte și nu se pot mișca din loc, probabil nu ai mai îndrăzni să te plângi de toate nimicurile tale. Dacă ai înțelege… Dar nu poți, nu ști cum. Și da, nu e vina ta. De ce ai înțelege ceva ce nu îți aparține?
Dependența fizică e posibil să fie cea mai grea dependență din lume. Poate singura pe care nu ți-o alegi, dar trebuie să o duci cu demnitate. Și nici asta nu ar fi atât de iritantă, uneori, dacă ai avea pe cine să te bazezi. Dar dacă n-ai… Stai. Doar ai timp, nu te grăbești nicăieri, nu?
Am spus mereu ca trebuie sa ne oprim si sa ne analizam viata. Sa pretuim ce avem, sa facem mai mult pentru noi si pentru cei din jur. Mi se pare ca unele lucruri le luam de gata ca si cum le-am merita si le vom avea pe veci. Ei bine, nu e asa.
Întocmai. Asta am vrut să transmit, să luăm viața așa cum e și să ne bucurăm de tot ce avem, atunci când avem. 🙂
Uff, aveam nevoie de articolul ăsta. Eu nu pot ieși din casă acum, dar am ales să sper până la capăt și acum încep să văd luminița de la capătul tunelului 😀 E adevărat, dependența fizică e cea mai grea, în cazul meu cum n-am putut nici măcar să cobor până la magazin, am depins de prietena mea 😀
Bine că a fost acolo pentru tine 🙂
Wow..ce articol impresionant! M-ai lasat fara cuvinte…dar ai foarte mare dreptate..oamenii stau si analizeaza vietile celorlalti, sunt rai si barfitori…cand…realitatea este ca nu stiu ce se afla in spatele fiecarei povesti….si ce viata au acele persoane cu adevarat…! Si da! Trebuie sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce avem aici si acum !!! Foarte bun articolul! Te pup! :*
Mă bucur dacă îl găsești așa, mulțumesc 🙂
Mama mea a fost paralizata vreme de aproape noua ani. Stiu bine ce vrei sa spui cu acest articol, inteleg bine nevoile, durerile si sperantele celor care ar dori sa se miste si nu pot. Si cand ma uit in jur, vad atat de multi tineri carora le este lene sa mearga pana la magazinul din colt… 🙁
Îmi pare rău… dar viața observ că e făcută în așa fel încât să existe ajutor chiar și în momentele în care totul pare pierdut. Nimeni, sper, nu e lăsat de izbeliște pe lumea asta. Și nici la întâmplare.
Ma regăsesc în totalitate în acest articol.
Și da speranța ma face sa merg mai departe.
Ca într-o zi voi sparge bariera ce ma tine legata de un scaun cu rotile. ♿
curaj și putere tuturor celor aflați în dificultate.
Cândva, totul se va schimba în (mai) bine! 🙂
Moama cum a venit articolul asta! E ceva care te pune pe ganduri! Cred ca fiecare intelege ce vrea, eu ma regasesc oarecum in el. Mi-ai dat de gandit…trebuie sa nu mai fiu asa dependenta de cei din jurul meu, sa incerc sa ma descurc si singura…Ideea e ca te inveti cu binele, sa faci mai putine lucruri, te obisnuiesti asa…si parca te plafonezi. Multumim pentru articol
Mă bucur dacă îl găsești util. Să fie cu folos! 🙂
Fie ca o recunoastem, fie ca nu, suntem dependenti de foarte multe lucruri: cand suntem mici suntem dependenti de mama/parinti, apoi suntem dependenti emotional de partener, pe masura ce imbatranim devenim dependenti de cei din jur, copii, medici etc. Dependentele pot fi si bune, trebuie doar puse limite…
Mai nasol e când nu putem stabili noi limitele… dar e bun și așa, orice rău e spre bine în cele din urmă.
Dependența distrugatoare – sa mai adaug ceva? Oh… sunt asa multe de spus! Cea mai mare dependenta a mea a fost cineva, nu ceva, insa prin autodeterminare si multa munca cu mine insami am reusit sa scap si de asta 🙂
Bine că s-a putut… de unele nu putem scăpa, oricât am vrea…
Eu chiar rezonez cu ce ai scris tu aici pentru ca am un handicap fizic si sunt dependenta de alta persoana ca sa ma pot deplasa. Asa ca pot confirma ca e cea mai grea dependenta din lume.
Mă bucur că înțelegi mai bine situația, însă nu mă bucur că există o asemenea dependență nealeasă și, poate, nemeritată. Dar bine că avem pe cine să ne bazăm, nu? 🙂
Unele tari mai dezvoltate au gasit cat de cat solutii pentru adictie, dar in Romania alesii nostri nu prea se preocupa de aceasta. Acum au implantat o varianta la start-up-uri de a strange puncte cu angajarea unor astfel de persoane si un prieten de-al meu, blogger, cu un handicap locomotor, e asaltat cu cereri de angajare, dar asta o sa treaca, dupa 3 ani nu o sa mai intrebe nimeni de el.
Măcar se face câte ceva, problema reală e la cei care nu se pot descurca/îngriji singuri și nici nu are cine să-i ajute. De obicei părinții se ocupă de ei, dar când nu vor mai putea sau nu vor mai fi ei, cine se va ocupa de aceste persoane? Acesta mi se pare mie cel mai rău lucru posibil.
ai dreptate, si eu vad cea mai grea dependenta ca fiind cea fizica… de oricare te mai detasezi, dar de asta e mult prea complicat. sper sa nu ajung vreodata in situatia asta, nici macar la batranete
Bine ar fi să nu 🙂
Felicitari pentru articol!
Ne regasim in el, cu siguranta, majoritatea dintre noi…
Mulțumesc de apreciere 🙂
Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva 🙁 trebuie sa recunosc ca ma plang mereu de toate cele…, dar cand ma gandesc la altii imi revin imediat 🙁
Trebuie să fim recunoscători pentru tot ce primim, nu? 🙂
Da, inteleg la ce te referi. Si intr-adevar, e groaznic…cine si-ar dori sa depinda in permanenta de cineva?/? Nu e usor, e trist si dureros!
Iar atunci cand te plangi de niste banalitati, dar care pentru tine sunt importante, e bine sa faci o pauza si sa te uiti putin in jur…multi altii au de ce sa se planga, cu adevarat….
Și mulți nu o fac 🙂
Eu n-am prea inteles de ce m-as plange de o dependență. Sunt dependentă de internet si de pisici. Ambele ma relaxeaza, iar pe ultimele le iubesc si de la ele primesc iubirea aia neconditionata pe care oamenii n-o pot darui. Aaaa, exista si dependență din ailaltă, da… dar aia e forțată, e ca și când îți pun unii un căpăstru fără să-l poți da jos…cunosc… mai ales când părinții nu te ajută cu nimic, ba dimpotrivă, îți iau și ceea ce ai, ca să le fii sclav toată viața…
La dependența de care ai vrea să scapi și nu poți fac mai mult referire.
Greu! GReu de digerat aceste informaţii. Greu de înţeles pentru mulţi oameni! Deşi iniţial m-am dus cu gândul spre dependenţa de sex, apoi am văzut clipul. GREU! al naibii de greu să educi oamenii să ajute!
Să le pese și de ceilalți e cel mai greu… că dacă le-ar păsa, ajutorul ar (de)veni firesc.
Eu sunt depedenta de parinti, dar nu intr-un sens rau sau ceva legat de bani, dependenta emotional. Am avut ocazia sa plec din tara ,dar am refuzat pentru ca nu puteam sa ma intorc acasa in vizita la parinti
Această dependență se poate „vindeca” în timp, dacă se dorește acest lucru 🙂
Este trist …. Orice as spune, imi este teama sa nu cumva sa spun ceva care sa te poata deranja. Evident ca ai spus lucurilor pe nume si asta doare. Atunci cand poti sa mergi si sa faci tot ceea ce-ti doresti te plafonezi de alte probleme si nu consideri o binecuvantare acest dar de la Dumnezeu. In momentul in care nu te poti misca, te bucuri de alte lucruri si evident ca nu este o placere sa depinzi de cineva, dar este bine ca ai persoane dragi in jur care sa te poata ajuta sa treci peste aceste probleme.
Cred ca iti este greu si mi-as dori sa te pot ajuta. Nu stiu cum, dar simt ca esti o persoana extraordinara! Te imbratisez cu drag si daca ai nevoie de mine … stii unde ma poti gasi
Mulțumesc frumos. Articolul este cu scopul de a veni în sprijinul conștientizării unor lucruri. De multe ori tindem să privim ca și cum ni s-ar cuveni totul, uitând binecuvântările avute. Mă bucur să văd că unii oameni înțeleg mesajul. Și eu te pup și te îmbrățișez. 🙂
Este intr-adevar greu, niciodata nu am privit cu mila catre o persoana asa cum spui tu, mie cel putin mi se pare ca acele persoane merita tot respectul nostru. Am un amic care nu poate merge, iar cu mainile se descurca destul de greu, dar este atat de destept si nu si-a plans niciodata soarta, din contra el ne-a dovedit ca poate face aproape orice isi doreste.
Atâta timp cât există sprijin, se pot face multe lucruri bune. Viața e frumoasă când vrem să o vedem așa 🙂
Dificil este putin spus! Iar lipsa de atitudine a celor din jur, strigatoare la cer!
Oamenii se tem sau ignoră ce nu cunosc…
Oare așa o fi cu dependența asta? Sau nu vrei să vezi dincolo de ea!!!