Sufletul, corpul și lumea. Tu cum îți scoți sufletul în lume?

Casa ta te deține pe tine sau tu deții o casă? Răspunsul e evident, cred. Și atunci de ce spunem că noi avem suflet, când de fapt, sufletul are un corp?

Atunci când spui „am un suflet”, oare nu faci corpul să devină mai important decât sufletul? Probabil este ceva involuntar, ceva inconștient. Programat de societate. Dar dacă observăm, asta chiar funcționează.

Altfel nu ne-am ocupa mai mult de corp, ci de suflet. Altfel nu am îngriji mai mult casa decât pe noi înșine, nu-i așa?

Moda pentru corp vs moda sufletului

Pentru corpul fizic pare totul atât de simplu de făcut. Doar trebuie să privim la alții și să-i copiem, dacă nu avem inspirație pe moment sau dacă nu știm de fel să fim originali. Probabil de asta s-a inventat și moda, să fie mai simplu să fim în rând cu lumea, fără prea mari bătăi de cap. Pur și simplu luăm și noi ce se poartă și gata! Suntem în trend.

Ei bine, cu sufletul nu-i așa. Treaba nu e la fel de simplă și aici. Cu sufletul nu te prea învață multă lume cum se face, cum să-l îmbraci sau cum să-l protejezi de frig. Din contră, te învață cum să nu-i faci pe plac. Fiindcă nu se poartă, știi?

Dacă alegi să fii fericit/ă, oamenii te vor crede nebun/ă sau egoist/ă. Pur și simplu nu ești la modă astfel. Aici se poartă fie gri, fie negru, sau albastru – dacă o dăm pe americănește. Dar în nici un caz culori vii și calde.

Și știi de ce? Pentru că mulți oameni nu știu să-și bucure sufletul și nu știu cum să și-l pună în valoare. Sau alții nu știu că se poate, sau nu sunt convinși că merită asta.

De ce sufletul contează mai puțin azi?

Poate din cauză că accesoriile pentru suflet nu sunt la reducere, sau poate din cauză că fericirea nu poate fi cumpărată, oamenii nu știu că o pot avea. Cine știe? Dar dacă tu conștientizezi că sufletul tău deține un corp și nu invers, ești cu un pas mai aproape de bucuria autentică. Fericirea aia de durată, cum mai e numită ea.

Și pentru numele lui Dumnezeu, ai atâtea avantaje! De ce să nu profiți de ele? Viața are multe părți bune, indiferent de greutăți și indiferent de aparențele negative cărora te lași pradă.

Așa că scoate-ți sufletul în lume și fă-l fericit! Nu mai căuta scuze, fiindcă prezentul e aici și acum! Și de pleci, nu casa, respectiv corpul, vine cu tine, ci sufletul. Doar el contează cu adevărat. Restul sunt detalii muritoare.

În final te întreb: Casa ți-e curată? Corpul ți-e îngrijit? Dar sufletul… el cum e?

22 thoughts on “Sufletul, corpul și lumea. Tu cum îți scoți sufletul în lume?

  1. Stii cum e…vrei sa te ridici, vrei sa iti vezi de ale tale, vrei sa fii fericit….dar nu te lasa ceilalti din prostie, rautate, egoism.
    As vrea sa fiu egoista si sa ma gandesc numai la mine si la ai mei, dar e cam imposibil de multe ori.

  2. Eu am grija de sufletul meu de obicei si aleg mereu lucruri care sa ma bucure, sa ma faca fericita! Am si momente in care pun mai mult pret pe exterior dar incerc sa ma echilibrez.

  3. Da foarte interesant articol. Mi-a placut mult. Cu totii avem suflete, unii le au rele altii mai putin, iar altii bune. E bine sa alegem lucururile sau sa facem lucrurile care ne plac si care sa ne bucure, sa fim fericiti. Insa ar trebui sa nu privim doar din aceasta perspectiva, sa nu fim egoisti. Altruismul ar trebui sa ne reprezinte pe toti, sa ne gandim si la cei de langa noi.
    Cu bine,
    Cosmin

  4. Cred că ai putea să substitui cuvântul suflet cu inima. Sufletul nu are nevoie de bucurii sau de acțiuni exterioare. Nici măcar nu există individual, este numai o reflexie a unei conștiințe absolute. Iar inima, corpul și mintea sunt pe picior de egalitate și este nevoie să nu uităm să le onorăm pe fiecare, în egală măsură.

  5. Nu-i usor de vorbit despre suflet, cred ca Platon a inceput subiectul spunand ca face parte din divin, etern pe cand trupul este imperfect si supus distrugerii. Si crestinismul a preluat ideea lui, i s-a parut ca astfel poate explica continuitatea unei parti din om si dupa moarte. Eu cred ca sufletul este nemuritor si are o semnificatie cosmica.

  6. super articolul! asa e, sufletul are un corp, nu m-am mai gandit pana acum la perspectiva asta. incerc sa am cat mai mare grija de sufletul meu si sa fac doar ce simt ca mi se potriveste si ma poate face fericita

  7. Asa este! Mereu ne ingrijim de corp, care este efemer, si uitam de suflet care e singurul nemuritor. Si asta poate din simplul motiv ca sufletul nu este primul vizibil.. Insa el se reflecta in vestimentatie, atitudine, etc

  8. Imi place să cred că îmi îngrijesc sufletul, făcând tot posibilul să fiu fericită, să fac tot ceea ce îmi place. Eu zic că am grijă de sufletul meu 🙂

  9. Sufletul indura cel mai mult…cand exista o lupta continua in suflet nu poti avea liniste pana nu iei o decizie, o decizie care de multe ori iti va rani sufletul, dar pare cea mai buna…e greu sa ai un suflet pe deplin ingrijit!

  10. Ai scris un articol pe sufletul meu, uităm prea des de suflet și ne ancorăm în alte lucruri banale și lipsite de esență. Eu aleg să am grijă de sufletul meu și să fac mereu ceea ce vrea el.

  11. Vai, cata filosofie! 😀
    Cred ca e un subiect delicat…un subiect controversat… Si sufletul are nevoie de hrana, iar acea hrana este rugaciunea. Nu? 🙂

  12. Am învățat să am grijă de sufletul meu însă nu mereu avem forța necesară să păstrăm armonia. Trebuie să învățăm și că e ok să nu fie mereu ok 🙂

  13. Intotdeauna am grija si de sufletul meu, dar uneori se mai intampla ( fara voia mea) sa mai uit, dar nu pentru mult timp. 🙂

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter, Google+ ori WordPress