Despre visuri și vise ar fi multe de spus. Dar câteva lucruri sunt atât de clare! Și totuși atât de confuze, de neînțeles chiar. Paradoxuri. Normale – banale – prezente – absente. Jocuri de cuvinte – aparente.
Se știe că sunt visuri ce se împlinesc doar celor ce vor. Visele – celor ce visează
Realul ți-l alegi singur, de cele mai multe ori. Și-l construiești așa cum vrei. Cărămidă după cărămidă. Ca un joc de Lego. Sau ca un puzzle – așa e viata. Nimic nu e întâmplător. Doar pare a fi. Câteodată. Cum reacționezi, ține de tine. Faptele sunt aceleași.
Într-adevăr, cei din jur pot influența. Mult sau puțin, în funcție de cum li se permite să o facă. Conștient – inconștient. Oare cât la sută e cât?
Visurile se împlinesc atunci când trebuie. Doar dacă trebuie. Sau dacă vrem cu adevărat. Visele există când dormim. Sau când ni le amintim. Diferența dintre ele este una subtilă. Prea subtilă. Poate de asta sunt confundate atât de des în exprimare și înțeles. Un lucru au totuși în comun: irealul prezentului. Și pe alocuri idealul. Fiecare se împlinește la un moment dat. Sau nu. Cine știe…
Visuri sau vise, ne lovim de ele zilnic. Ori noapte de noapte, fie că dormim sau nu – după caz. Chiar, tu ai insomnii? Dar un vis? Dacă da, de care? Și când cade câte o stea, îți pui vreo dorință? Sau lași licuricii să le fure din cădere doar pentru ei?
Prostii! Oamenii nu mai au timp de prostii. Desi încă visează cu ochii deschiși. Însă pe ascuns mai mult. Atunci când nu-i vede nimeni. Și nu e greșit. Nici corect. E pur și simplu. Cum? Alegerea e personală.
Totuși, un lucru rămâne bun de știut uneori: Dacă închizi ochii, sunt vise. Dacă-i deschizi – visuri. Iar ambele variante, odată împlinite, devin amintiri.
ce-mi place cum ai descris…visele si visurile! Finalul mi-a placut si tind sa cred ca este perfect adevarat!!
Mă bucur mult, mulțumesc. Am scris cum văd eu anumite lucruri 🙂
Wow, foarte fain articolul! Felicitari! L-am citit pe nerasuflate! 🙂
Cât mă bucur… mersi frumos 🙂
Vise si visuri 🙂 pe unele le visam noaptea si pe celelalte le realizam unul cate unul ;;) toate la timpul lor ! Frumos spus 🙂 Great article! 🎀
Mulțumesc 🙂
Foarte frumos articolul tau! <3 ^_^
Mersi. 🙂
Mi-a plăcut mult finalul, ai pus punctul pe i. La mine e un „vis” mare și atât și am grijă în fiecare zi să fac ceva pentru el.
Îți doresc să se împlinească și să te împlinească atunci când se întâmplă 🙂
Am trecut de la cosmaruri la vise, am trecut printr-o perioada foarte grea, fizic si psihic, acum totul a reintrat in normal. Aveam nopti fie cu cosmaruri, fie cu insomnii. Ce bine e sa visezi si sa dormi linistit.
Cat despre visuri, e bine sa le avem, datorita lor avem curaj si entuziasm sa mergem mai departe si sa luptam pentru ce ne dorim.
Coșmaruri nu am prea avut eu, în schimb visele, dacă nu sunt, parcă nici nu dorm cum trebuie.
Eu noaptea nu visez, dorm neintoarsa. Sau cel putin nu imi aduc niciodata aminte ce visez. Cand eram mica visam, imi aduceam aminte, acum nu.
Mi se întâmplă și mie.
Am invatat ca visele se indeplinesc la momentul potrivit si daca crezi cu tarie in ele.
Visele care se împlinesc ar putea fi premoniții, altfel nu-mi explic 🙂
E important sa ne urmam visul ca sa nu regretam mai tarziu. Daca am lua in calcul ce spun ceilalti…nu am mai ajunge sa facem nimic.
Poate doar trebuie să culegem ce-i folositor din tot ce spun ceilalți. 🙂
Si asa! Ai dreptate.
Vai ce frumos ai spus la final ca daca inchidem ochii sunt vise si daca ii deschidem sunt visuri. Chiar ca asa e <3
Mulțumesc 🙂
Am avut un prieten care spunea că el nu are vise/visuri! El dacă-și dorește ceva, trece la treabă!
Eu, dimpotrivă, nu m-aș recunoaște dacă n-aș avea vise/visuri , unele dintre ele, majoritatea, de fapt, de ce sa nu recunosc, irealizabile! 😀
Visele apar și involuntar, când dormim. Visuri… mi-e greu să cred că există oameni care nu au, altfel ce ar mai căuta să împlinească?
Intr-adevar, uneori visele devin visuri care se implinesc… alteori e invers, linia de demarcatie poate fi foarte fina, uneori…
Orice este posibil în lumea irealului prezent 🙂
Frumos ai mai scris despre visuri si vise. Tarziu am inteles si eu diferenta dintre ele.
E bine să știm, nu? 🙂
vise si visuri,unii au vise si altii viseaza,frumos articol,multumesc!
Mulțumesc și eu 🙂
Visuri si vise… uneori ambele se transforma in cosmaruri. Foarte frumos scris articolul, bravo!
Mersi frumos 🙂
As vrea ca ambele sa devina amintiri, pentru ca asta ar insemna ca s-au implinit. De obicei visez cu ochii deschisi, dar cred originea lor se afla in visele nocturne.
E fain să avem din ambele 🙂
Vise am foarte des, visuri mai putine 😀 Mi-a placut cum ai punctat aceste diferente.
Mă bucur, mulțumesc 🙂
Vise nu prea am. Uite nu stiu ce am visat azi noapte. Dar visuri am in fiecare zi….
Succes în împlinirea lor! 🙂
cred ca visuri avem toti..dar depinde de noi sa le si implinim!
Da, totul începe cu noi.
Eu chiar cred in stransa legatura dintre vis si realitate! Imi place articolul tau, are multe trimiteri. Foarte interesante emotiile pe care le transmiti 🙂
Mersi frumos 🙂
Foarte frumos articolul și eu am vise seara și visuri ziua pe care vreau sa le indeplinesc rand pe rand
Mersi fain. Mult succes!:)
Se spune ca daca iti doresti ceva foarte mult , daca visezi cu ochii deschisi vei realiza acel vis…
da… 🙂
Visez … cu ochii deschisi de multe ori si am diverse vise si pe timpul noptii. Unele placute, altele mai putin placute. Toate au farmecul lor
Chiar că… 🙂