Ce înseamnă să-ți accepți condiția? Să stai în colțul tău și să nu deranjezi? Să te mulțumești cu ce primești și să fii recunoscător când ești băgat în seamă? Tu îți accepți condiția? Care e situația în care tu te afli și cum te simți acolo? Simți că faci parte din lume, sau te simți în plus? Și dacă te simți mai altfel, de ce? Te tratează ceilalți anormal?
Câți copii și oameni maturi chiar nu sunt marginalizați doar pentru că nu se încadrează cum trebuie în peisajul societății… Tot ce nu e ca noi pare să ne sperie. Fugim de ceea ce nu cunoaștem. Oare de ce alegem să facem asta? Involuntar, ai putea spune. De fapt, e confortabil și putem. Doar nu e problema noastră că alții suferă. Să stea în banca lor și să nu deranjeze, că trecem noi pe la ei (poate) când avem chef de vreo faptă bună notată la Caiet. În rest, ei nu există. Decât dacă sunt utili, sau dacă au bani. Căci bogat fiind, nici nu mai contează cum ești, oricum ai fi iubit și respectat de mulți. Respectul nu se mai câștigă azi prin caracter, ci se rezumă la bani.
Îți accepți condiția sau iei atitudine?
Adevărul e că suntem limitați… Adesea nu de oameni, ci de noi înșine. Ne limităm la preconcepții și acceptăm ușor unghiul în care suntem plasați. Asta e adevărata limitare: gândirea căreia nu-i dăm aripi să zboare. Dacă sunt vorbe în vânt, nu înțeleg de ce le oprim pentru noi și nu le lăsăm să treacă mai departe. Un ac nu va fi niciodată un spin și nicidecum o ață. Mereu va rămâne ac, indiferent de cum este perceput și răspândit de alții. Iar destinul măreț doar noi ni-l putem coase, exact așa cum vrem. Altfel, lăsat pe mâna altora, se va pierde printre visuri ce n-au îndrăznit să se împlinească.
Ce înseamnă să-ți accepți condiția? Să lupți! Să nu te mulțumești cu firimituri de demnitate. Dacă știi că poți mai mult, fă totul să ajungi acolo. Dacă nu știi, învață! Totul depinde de noi, de fiecare, în primul rând.
Nu e ok sa stam si sa acceptam orice. Cred ca trebuie sa luptam si sa primit tot ce ne dorim, nu doar firmituri din cand in cand.
Dar ce rost are toata aceasta lupta si zbatere? Nu ajungem toti, intr-o buna zi, ACOLO? Nu se termina totul intr-o buna zi? Ce rost are zbaterea, daca vine acel CEVA care ne niveleaza oricum pe toti? la moarte ma refer, ca nu stiu daca s-a inteles…. care este singurul lucru SIGUR din viata cuiva. Restul… doar probabilitati…
De obicei profit de fiecare oportunitate care ma ajuta sa evoluez si imi place sa ies din zona mea de confort.
Eu cred ca dorinta omului de a avea mai mult sta la baza evolutiei 😉
E important să te simti bine in pielea ta si sa fii mandru de tine, si sa le impui altora standarde normale!
Marginalizat? Păzea, aș spune eu. Păzea celui care se ia de mine.
Cred că totul ține de mentalitate și tot ce le permiți oamenilor, aceștia îți vor face. OHH TU, LUME CRUDĂ!”.
Dacă sunt îngăduitor cu cineva, înseamnă că am ales să fiu. Lucrurile care îmi sunt impuse, de obicei ajung să fie înlăturate. Cred că ”Îmi Creez Realitatea cu mâinile mele”, mai exact Cu Gândirea Mea și am să o fac să fie FABULOASĂ, merit nu mai puțin de atât. Cred că întrebarea ta este ”Ce vrei pentru tine, cum alegi să fii?”.
Ceea ce le spun tuturor cititorilor mei este că ”totul e la îndemâna lor și că gândirea este singurul lucru care îi poate limita. Nu există limite, există doar soluții, întotdeauna.
Așadar, dragilor… alegeți să fiți fabuloși având certitudinea că sunteți. Sunteți, e singura realitate.
Frumos, mi-a plăcut mult. Felicitări, Iasmina!
eu cred ca limitele ti le impui singur. nu cred ca poti fi marginalizat, ci te subestimezi. asa ca… increderea in fortele proprii e cea mai importanta!
Sursa tuturor problemelor este convingerea ca nu suntem suficient de buni si faptul ca nu ne iubim suficient de mult. Nu conteaza cat timp am perpetuat un crez gresit, pentru ca putem oricand sa-l schimbam. Momentul de putere este cel prezent. Singurul lucru cu care avem de a face in fiecare moment este un gand, iar un gand poate fi schimbat. Acum putem alege sa gandim diferit decat am facut-o pana in urma cu un minut.
De obicei acceptam orice , dar de la o vreme totul s-a schimbat.
Foarte interesant subiect si cred ca ar putea fi dezbatut o gramada de timp, eu din cauza comoditatii, imi accept conditia si stau in banca mea, dar am si momente in care vreau sa epatez si vreau ceva mai bun.
Imi place mult felul in care ai pus problema, dar din pacate sunt multe persoane care se plafoneaza din frica de necunoscut. Eu sunt de parere ca trebuie sa luptam in fiecare zi pentru a deveni mai buni.
Normal ca imi doresc mult mai mult. Imi doresc sa cresc si sa ma depasesc
Cred ca toti vrem sa ne ridicam deasupra conditiei noastre si luptam asa cum stim pentru aceasta, doar ca unii dintre noi nu au armele necesare acestei lupte si doar vointa cateodata nu-i de ajuns.
Eu nu accept orice si incerc mereu sa fac mai mult, sa lupt, sa trec peste prejudecăți. Doar eu imi pot pune limite, nu altii.
Cred ca accept conditia atunci cand simt ca asa trebuie sa fie, insa nu o accept cand simt ca e doar un prag…
Nu e bine nici sa ne plafonam si sa renuntam la ce-am visat sa facem candva, dar nu e bine nici sa ne abtionam prosteste si sa luptam pentru un target aproape imposibil de atins. Ma refer la a spera si lupta pentru lucruri care stii ca nu tine de tine sa le obtii. Eu, in general, sunt foarte ambitioasa si imi fixez stacheta foarte sus, iar faptul ca nu am reusit sa trec peste ea, mi-a adus probleme sub forma de atacuri de panica.