Mama lui de curaj!

Pretind că mă
respect dar nu e aşa. Fac lucruri pe care nu mi le doresc şi mai ales accept
lucruri şi situaţii care nu-mi plac.
Stau şi aştept să
se schimbe ceva, să-i pese cuiva şi de sufletul meu în timp ce eu însămi îl
chinui.
Mi-e teamă să
cred că pot mai mult, că merit mai mult. Mi-e teamă de singurătate şi mi-e temă
să rănesc alte persoane. Mereu mă gândesc să nu supăr, să nu întristez, dar la
mine cine se gândeşte oare?
Fac atâtea
schimbări în mintea mea dar încă nu am curajul să le aplic în realitate, nu am
curaj să spun: „STOP!” şi să o iau de la capăt.
Sunt conştientă
că mult nu mai rezist aşa, că merit respect şi că dacă nu mi se oferă, trebuie
să mi-l iau singură.
Ştiu că dacă
oamenii nu se schimbă (în bine), trebuie să mă schimb eu, să iau decizii astfel
încăt să nu mai am de suferit.
Ştiu! Trebuie să mă respect mai mult, nu doar să
pretind că o fac. Dar pentru asta îmi trebuiie curaj!
Mama lui de curaj!

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress