Dor, copilărie, dor…
Când ești mic, te gândești că vrei să crești, să vezi și tu lumea de
sus, s-ajungi un om mare. Când ești mic, vrei să scapi de controlul
părinților, de pedepse, de ceartă și îți spui: „cresc eu mare, vezi
tu…” Iar apoi, vine un moment în care ai crescut, ești deja mare și
observi că nu e mare brânză, că e urâtă lumea asta de adulți… Și ți-e dor… Mai mult ca niciodată, atunci vrei să fi din nou copilul de ieri care striga „mama” și totul se
ștergea, se rezolva ca prin farmec. Cu un pupic de al ei parcă și durerea trecea mai ușor.
sus, s-ajungi un om mare. Când ești mic, vrei să scapi de controlul
părinților, de pedepse, de ceartă și îți spui: „cresc eu mare, vezi
tu…” Iar apoi, vine un moment în care ai crescut, ești deja mare și
observi că nu e mare brânză, că e urâtă lumea asta de adulți… Și ți-e dor… Mai mult ca niciodată, atunci vrei să fi din nou copilul de ieri care striga „mama” și totul se
ștergea, se rezolva ca prin farmec. Cu un pupic de al ei parcă și durerea trecea mai ușor.
De la joc, am trecut la lucruri serioase. Nu mai suntem
copii, nu ne mai permitem să ne prostim sau să plângem din orice fleac.
Suntem serioși acum, prea serioși. Era ușor să plângem, să fim prieteni, să
facem boacăne. Era ușor când eram copii… Fără măști, fără teamă de
„gura lumii”, fără teamă de rău, poate doar de un Bau-Bau inventat pe
care-l puteam alunga cu o simplă strângere din ochi.
copii, nu ne mai permitem să ne prostim sau să plângem din orice fleac.
Suntem serioși acum, prea serioși. Era ușor să plângem, să fim prieteni, să
facem boacăne. Era ușor când eram copii… Fără măști, fără teamă de
„gura lumii”, fără teamă de rău, poate doar de un Bau-Bau inventat pe
care-l puteam alunga cu o simplă strângere din ochi.
De ce, oare, am vrut să creştem?
Când eram copii ştiam să ne bucurăm cu adevărat de lucruri mărunte, ştiam să iubim, ştiam să dăm „săru’ mâna” oricărui om în vârstă şi ne plăcea să facem schimb de zâmbete. Puteam râde din toată inima. Eram copii, eram fericiţi.
Supărările treceau ca ploaia de vară şi acel „nu mai vorbesc niciodată cu tine” ţinea câteva minute.
Dar din păcate, am
vrut să creștem, și toate astea s-au dus. Dorința s-a împlinit, iar o dorință împlinită, nu dă niciodată înapoi.
vrut să creștem, și toate astea s-au dus. Dorința s-a împlinit, iar o dorință împlinită, nu dă niciodată înapoi.
Oamenii mari nu se mai joacă acum cu jucării, se joacă des cu iubiri, jonglează cu speranţe şi trăiesc din amintiri.
Excepţional articol!!! Bine spus totul. Felicitări! 🙂
Mulţumesc pentru apreciere. 🙂
💝
Asa este! Cand esti copil ti se pare ca adultii au tot felul de libertati si de distractii la care tu nu ai acces, dar atunci cand cresti iti dai seama ca alea nu erau decat obligatii.
Imi este dor de copilarie…acum totul e greu :(…mai am ocazii sa o retraiesc prin fetita mea, dar dupa cateva clipe dau nas in nas cu problemele 🙁
Uf mi-e dor de copilarie, asa cum a fost ea..a fost frumoasa fara griji si fara probleme
Nu-i asa ca toti ne doream sa crestem cat mai repede? Chiar asa, ce-a fost in capul nostru?!
Nu imi placea sa dorm ziua. Acum vreau si nu pot! Ce o fi fost in capul meu/nostru atunci de nu dormeam cand aveam posibilitate?
Pe de o parte rezonez cu ceea ce ai scris. Copilaria a avut o parte frumoasa. Pe de alta parte, insa, n-as vrea din nou o copilarie care in mare parte s-a tradus prin violenta in familie, ceea ce m-a facut sa fiu un copil destul de introvertit si cu note mari la scoala (motiv pentru care am fost adesea batjocorita de colegi). Mi-as dori sa fiu din nou copil doar daca as putea sa fiu alt copil, sa cresc in alta familie.
Îmi pare rău că a trebuit să treci printr-o astfel de experiență, însă faptul că ai învățat bine la școală cred că te-a ajutat ulterior, în viața de adult. Orice rău e spre un bine și din aproape orice experiență urâtă putem scoate ceva frumos și valoros. Totul e să vrem.
cand suntem mici, vrem sa crestem. cand suntem mari, vrem sa ne intoarcem la copilarie. cine sa ne mai inteleaga?
Foarte frumos articolul , m-a facut sa mi aduc de una din cele mai frumoase perioade ale vietii mele.
Mulțumesc.
Multe se mai intampla cand esti mic, vrei sa prinzi aripi si sa zbori cat mai departe. In urma pot ramane amintiri, dar niciodata timpul nu mai poate fi dat inapoi.
Daca tot am dorit sa zburam, macar sa profitam de aceasta responsabilitate, sa pretuim libertatea si clipele pe care le avem cadou de la viata.
Mi-as dori sa fiu din nou copil…mi-e dor de copilarie!
Asa este, cand cresti mare ai multe responsabilitati si nu te mai poti intoarce acolo unde erai odata.
Unde ne-o fi fost capul cand ne doream sa crestem mai repede? Nu stiu. Dar, cu siguranta as vrea sa fiu iar copil.
Mi-a facut placere sa citesc articolul tau…
Nici eu n-am raspuns la intrebarile tale…
Mă bucur că ți-a făcut plăcere
Foarte fain articolul! Imi place mult!
Mersi fain.
Multe aspecte sunt reale cu mentiunea ca dorinta aceea de a fi mare nu ni s-a indeplinit ci pur si simplu am crescut. Orice dorinta am fi avut in acest sens tot ne faceam mari si viata nu mai este atat e roz atunci cand devii adolescent/adut si constientizezi ca repercusiunile faptelor tale pot fi ceva mai dure.
Fiecare etapa a vietii are frumusetea ei si desi am avut o copilarie superba, niste parinti minunati si tot ceea ce mi-am dorit am avut parca nu as vrea sa ma intorc in timp.
Ma bucur ca am putut sa dau nastere un copil si sa traiesc momente unice si bucurii pe care numai ea stie sa mi le ofere. Sa pot rade cu pofta atunci cand face ditamai boaca si sa ma supar ca a manjit peretii cu ulei, a mazgalit canapeaua de piele cu carioca si altele.
Sper ca aceste momente si aceste bucurii sa tina cat mai mult si sa ma bucur de fericirea pe care o emana … cum doar ea o poate face