Un parfum ar trebui ales în funcție de unele criterii

un parfum

În articolul trecut v-am spus cum putem afla dacă un parfum este original sau nu, așa că astăzi mă gândeam să rămânem în aceeași zonă frumos mirositoare și să aflăm după ce criterii ar trebui să ne alegem un parfum.

Parfumul este considerat o armă a seducției și, totodată, se spune că fiecare parfum are câte un limbaj propriu.

De asemenea, parfumurile sunt încadrate în două categorii: parfumuri de linie și parfumuri de nișă.

Diferența dintre cele două categorii constă în faptul că parfumurile de linie, cele comerciale adică, au în spate un marketing foarte dezvoltat și sunt destinate unui public larg. Pe când parfumurile de nișă sunt cele care implică foarte multă creativitate și se pliază unui anumit tip de personalitate. Conceperea parfumului respectiv ajungând chiar la nivel de artă.

Iată după ce criterii ar trebui să ne alegem un parfum

Ca să putem alege corect un parfum, trebuie să avem grijă ca acesta să fie reprezentativ nouă. Să se potrivească bine personalității noastre și să avem răbdare să-l descoperim pe acela care, odată aplicat pe piele, să reușească să dezvolte notele care să ne îmbie și să ne ajute să ne regăsim pe noi însene. Și a cărui persistență să nu dispară în mai puțin de o oră-două, desigur.

Trebuie să ținem cont și de faptul că mirosul unui parfum, așa cum am spus și în articolul trecut, poate să difere de la o persoană la alta, deoarece ph-ul fiecărui om este unic și el este cel care face marea diferență între mirosuri.

De asemenea, se poate întâmpla ca și în cazul aceleași persoane și al aceluiași parfum, mirosul să fie diferit în funcție de anotimpuri sau chiar și de zile.

Trebuie să mai știm că dacă un parfum ne place foarte mult cum miroase la altcineva, la noi s-ar putea să nu ne mai placă și să ni se pară total diferit față de ceea ce țineam minte. Iar asta nu din cauză că ar fi neapărat contrafăcut, ci doar că nu se potrivește corpului nostru și felului nostru de a fi.

Așa că data viitoare, când mai atentăm la vreun parfum fain al vreunei prietene, ar trebui să luăm în considerare și aspectul acesta. Fiindcă nu orice poartă altcineva ni se potrivește și nouă. (Dar un puf mic acolo tot ne putem da. Numai așa, să testăm și noi o apă de parfum „fițoasă” și să nu aruncăm banii degeaba, nu?)

În cele din urmă, parfumul utilizat înseamnă, de fapt, o extensie a propriei personalități și poate mereu să descopere lucruri despre caracterul nostru. Așadar, ce parfum alegem să purtăm, ne reprezintă în totalitate, fără doar și poate!

41 thoughts on “Un parfum ar trebui ales în funcție de unele criterii

  1. Eu imi aleg parfumul dupa mirosul lui..daca ma atrage mirosul 😛 …il si cumpar 🙂 Sau cand primesc o comanda de produse cosmetice si gasesc in colet multe mostre de parfumuri …ma si indragostesc de unul si apoi il cumpar 😛 Poate sunt mai zapa eu 😛 Pupicei :*

  2. Si mie mi s-a intamplat ca parfumul pe care il purta altcineva la mine sa miroase altfel, exact cum ai mentionat si tu. Este vorba atat despre PH-ul pielii, cat si de textura.

  3. Nu mi s-a prea intamplat sa imi placa un psrfum la altcineva si mai apoi sa nu imi placa mie. Pana acum am incercat doar parfumuri de linie dar as fi tare curioasa sa incerc si ceva dr nisa, doar ca sunt fparte scumpe. Am intr-adevar parfumuri diferite pt toamna iarna si primavara vara.

  4. Nu stiu ce sa spun…Eu am o gama foarte variata de parfumuri(am in colectie peste 20) si le folosesc in functie de ce simt ca-mi trebuie in ziua respective.Nu m-am gandit niciodata sa le aleg dupa anumite standarde…ci doar dupa cum am simtti pe moment.

  5. Eu îmi aleg parfumurile in funcție de anotimp si stare. La începutul fiecărui anotimp încep sa colind parfumeriile si dacă găsesc unul care sa ma atragă il si compar. Cel mai mult îmi plac cele florale fie vara sau iarna.

  6. Nu cumpar niciodata un parfum pe care nu-l miros inainte. Sunt destul de pretentioasa si mi se intampla sa nu ma simt bine cu un parfum la finalul zilei, asa ca nu cumpar decat dupa ce port parfumul macar o zi 😀

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress