Nu mă dau mare cinefilă sau critic de film, însă dacă ceva mi se pare interesant, vă zic și vouă. Și săptămâna asta am văzut, plăcut și recomand nu unul, ci două filme. Time for movie, deci.
Dacă tot am fost la cinema, păi măcar am profitat și m-am intins la două filme, unul după altul, că eu nu mă joc așa, cu jumătăți de măsură și nici nu mă mulțumesc cu puțin. Așa că mi-am zis: „ori două filme, ori niciunul”, iar prima variantă a ieșit câștigătoare.
Bun, am intrat în sală, mi-am luat locul în primire și nu după mult timp am început să râd, căci primul film era comedie. Why him? (De ce el), pot spune că m-a făcut într-adevăr să râd cu poftă, așa cum nu am mai râs demult la un film.
Acțiunea filmului se desfășoară în mare parte în Stanford, în timpul unei vacanțe, unde Ned (Bryan Cranstone), un tată prea protectiv și iubitor, dă nas în nas cu cel mai urât coșmar pentru un părinte și anume: iubitul fiicei sale, Laird (James Franco), care este miliardar și care folosește un limbaj adesea vulgar, fiind de asemenea și foarte extravagant în atitudine.
Fiica își invită părinții și fratele pentru a petrece Crăciunul împreună și a le dezvălui anumite lucruri, însă nimic nu iese cum spera și totul devine ca un război deschis între tată și iubit care nu este deloc primit ca un „fiu” în familie, deși depune tot efortul posibil și imposibil pentru obținerea acestui statut. Iar de aici, o serie de evenimente haioase și nebunești se petrec.
Filmul are multe momente comice care nu îți lasă timp de plictiseală, însă recunosc faptul că și atmosfera din sală și-a adus destul aportul. Doar unde-s mulți… se râde mult, nu? 😀
Time for movie 2:
După terminarea primului film, toți se cam uitau ciudat la noi, că ei plecau, dar noi nu și nu, stăteam dom’le, lipiți de scaune. Până și cei ce au făcut ceva curat pe acolo s-au uitat un pic întrebător, dar s-au liniștit când au aflat că nu stăm pe gratis, ci avem bilete.
Bine că nu am așteptat mult și a început al doilea film: The Great Wall (Marele zid) 3D, care e genul de film SF, Acțiune și Aventură.
Dacă îți vine să crezi, se încadrează exact în genurile de film care pe mine nu mă prea atrag (cel puțin până acum, din câte observ, hihi), dar acesta chiar mi-a plăcut. Și nici nu-ți mai spun că e prima dată când văd un 3D, că ai să râzi.
Așa că trecem peste și îți spun că acțiunea filmului se petrece într-un minunat loc de legendă, în jurul unor forțe de elită ce luptă cu vitejie pentru a salva omenirea de atacul unor monștri, și ei legendari, ce amenință să distrugă tot în cale.
M-a impresionat atât lupta în sine cât și scopul și motivația bravilor de a lupta, dar și principiile sănătoase păstrate și aplicate cu sfințenie. În schimb, experiența 3D nu mi s-a părut așa wow cum mi s-a tot prezentat și lăudat de alții, însă a fost, într-adevăr, altceva. Și au fost și momente comice.
Dacă ai răbdare, sigur, poți aștepta până apar aceste filme online, însă trebuie să recunosc: un film văzut la cinema e mult mai fain decât atunci când îl vezi online, acasă. Așa că dacă tot e week-end, time for movie să fie, căci în ce privește aceste două filme… văzut, plăcut și recomand mai departe. 🙂
Imi place foarte mult de James Franco, abia astept sa vad filmul. De al doilea film nu am auzit dar ma voi uita la trailer. Multumim de recomandari!
Amândouă filme sunt super, mi-au plăcut mult.
Why him? pare misto, The great wall pare doar o campanie de promovare turistica a Chinei
https://berbececristian.wordpress.com/
Crede-mă că nu e doar atât, m-a ținut în suspans, e multă acțiune presărată cu momente comice și nu ai timp să te plictisești.
Imi plac ambele cum suna. SI da e mai misto s avezi un film la cinema decat acasa, dar apoi ma gandesc ce bine e sa ai bani in portofel si imi trece :))) eu am limita de buget, un film la cinema la 2-3 luni, mai mult e jale.
Eu am profitat, fiindcă nu ajung prea des la cinema.
Căutam filme noi la care să mă uit, așadar multumesc pentru review. Te anunt cum mi s-a parut.
Te aștept cu părerea ta 🙂 Vizionare plăcută!
Primul film este pe placul meu si ar fi interesant sa-l văd. Imi place si descrierea făcută! Al doilea nu este genul meu
Și în al doilea sunt multe momente comice. Chiar merită văzut.
Trebuie sa vad si eu neaparat filmul De ce el? pentru ca nu am mai ras demult cu pofta!
Vizionare plăcută! 🙂
Foarte frumoase filmele , dar cred ca as opta pentru al doilea . Astept sa se lanseze si online
Bună și varianta online, deși nu e la fel.
Imi era dor de mult sa vad o comedie. Mi-ai dat o idee excelenta cu Why him. Ma intreb totusi cum ai rezistat la 2 filme… ca eu nu asa putea asa, unul dupa altul. :))
Cred că puteam și la trei filme, însă am zis să nu întind coarda chiar așa :))
Chiar eram în căutarea unei comedii și ar fi timpul să merg și eu la cinema să mă bucur un pic de weekend.
Da, e fain.
Nu le-am vazut, ma incanta primul film, caci imi plac comediile romantice. O sa le adaug si eu in lista mea, si sper sa le vad cat de curand.
Vizionare plăcută să ai.
la comedia cu james franco as merge! imi place si de el si chiar ma atrg comediile la cinema, in grupuri mari. ai dreptate, se rade mai mult!
Acasă nu știu dacă mi s-ar mai fi părut la fel de amuzant filmul, dar acolo a fost tare fain.
As alege si eu primul film, imi plac comediile si nu ma inghesui dupa batalii chiar daca sunt duse in numele dreptatii.
Și al doilea a fost cu momente amuzante.
Ambele imi par foarte interesante, deci sunt sanse mari sa le vad si eu cat de curand!
Nu vei regreta. 🙂
par interesante si cum inca nu le-am vazut o sa le trec pe lista mea cinefila pentru viitor
Vei avea ce vedea 🙂
Marele zid e si pe lista mea si sper sa reusesc sa il vizionez cat mai repede.
Acum m-ai tentat cu De ce el? pentru ca mi-e tare, tare dor de o comedie buna! ;))
Și mie-mi era dor de o comedie calumea și am nimerit-o din plin.
vizionare placuta! acum cu gerul asta, merge bine cu o cana de ciocolata fierbinte!
Mda… merge pentru când vedem filme online, acasă.
Mie imi plac ambele, abia astept sa le vad! Sunt genurile mele!
Mă bucur.Vizionare plăcută 🙂
Am auzit de ambele filme și mi-ar plăcea să le văd. Noi am ales filmul Aliatul cu Brad Pitt (desi nu suntem mari fani ai lui), insa ne-a placut povestea. Este un film de acțiune/dramă.
Următorul pe listă ar trebui să fie UnderworldȘ Bood Wars (prietenul meu e mare fan). Sper să ajungem la el.
Noi de multe ori alegem să mergem cu familia la un film (uneori chiar 2) la cinema. Ne bucuram de timp petrecut impreuna, iesim in oras, eventual profitam de ocazie pentru cumparaturi.
În mall sunt multe tentații, însă de data asta am fost la un cinema puțin mai mic, oarecum, de cartier 😀 Oricum a fost fain și sala plină la ambele filme, deși nu cu aceiași oameni.
Ambele par interesante, dar primul este mai pe gustul meu, asa ca o sa il vad cat de curand.
Vizionare plăcută și distracție! 🙂
Oh, ai rezistat la filme la cinema? Mie nu imi place deloc sa merg :))
Mie-mi place mult, e super atmosfera, nici nu se compară cu văzutul filmelor acasă.
Am tot vzut reclame cu Marele zid si nu am apucat sa vad trailerul dar acum ca tot am vazut din nou, iti dai seama, ca mi-a atras atentia. Era bine sa fi pus si trailerul. Cred ca o sa mergem si noi sa il vedem.
La primul film o să mă uit sigur, îmi place super mult de James Franco! 😀
Haha, și mie îmi place să stau mai mult după ce se termină filmul. Să știi că ai dreptate, contează mult și atmosfera. La cinema, la o comedie, clar e altceva. Să auzi atâtea râsete în jur, parcă îți vine și mai mult să râzi. Nu le-am văzut pe cele 2, am fost în schimb la "Collateral Beauty" și la "Passangers" și ți le recomand din suflet, mie mi-au plăcut; primul în mod special pentru că dramă + Will Smith = tot ce-mi pot dori. :))