Dacă și tu ai avut momente în viață când te-ai simțit inferior cuiva, atunci postarea e și pentru tine. Astăzi îți voi spune, din punctul meu de vedere, cum să nu te mai simți inferior nimănui, niciodată.
Însă înainte vreau să îți spun puțin despre mine. Și asta pentru a-ți arăta că în orice situație te afli, sau crezi că te afli, nu ai nici un motiv să te desconsideri.
Povestea mea pe scurt:
Eu, dacă nu știai, sunt utilizatoare de scaun rulant. Mult timp nu am înțeles de ce soarta mi-a fost scrisă așa. În copilărie, mai ales, îmi era destul de greu când îmi doream să joc jocurile copilăriei și nu puteam. Dar ghici ce? Copiii nu m-au prea dat la o parte și de multe ori jucau și ei ce puteam eu să joc. Bine, existau și dăți când voiam să joc „Prinsa” ori „Ascunsa” și nu mă lăsau că nu puteam alerga rapid și fiindcă picam. Deci, îi încurcam.
Până la vârsta de cinci ani am putut să merg, să urc și să cobor scările până la etajul 1 al blocului unde locuiesc încă. Dar cădeam frecvent. Îmi pierdeam echilibrul și eram pe jos destul de des.
Apoi, a urmat scaunul cu rotile pe care cu greu l-am acceptat, dar a trebuit să o fac. Nu era altă soluție de a ieși în lume. Pentru că ai mei nu m-au izolat, ci m-au scos în lume și m-au integrat în societate.
Mama a fost alături de mine de la grădiniță și până la facultate și masterat. A făcut școala de două ori, cum îi plăcea să zică. O dată pentru ea și a doua oară venind cu mine. Și chiar dacă la cursuri mă descurcam singură, a fost acolo, umblând pe scări și pe holuri cu mine, împingând sau trăgând de căruț. Că nu toată lumea era mereu binevoitoare și mai trebuia să și urcăm etajele pe roți.
Dar asta n-a fost tot!
Și perioada adolescenței a fost puțin complicată, căci îmi doream și eu să fiu „normală”, știi? Cu toate că mereu am avut oameni dragi în jur și prieteni care mă tratau normal, însă voiam mai mult. Uneori mă simțeam inferioară. Nu știam de ce trebuie să fie pentru mine atât de greu.
Nu știu nici acum exact motivul pentru care sunt așa. Însă ce am învățat anii ăștia a fost cum să nu mă mai desconsider. Am învățat să nu-mi plâng de milă și să țin capul sus. Să fiu eu așa cum sunt, fără ascunzișuri și fără să caut aprecieri nemeritate.
Așa că vreau să îți spun și ție cum să nu te (mai) simți inferior nimănui!
Cred că indiferent de situație, fiecare la un moment dat s-a simțit mai prejos decât altcineva. Fie din punct de vedere fizic, mental, financiar și așa mai departe. Iar asta a produs frustrări, nefericire și chiar depresie uneori.
Personal, știu că atunci când te simți trist, toate chestiile motivaționale par vorbe goale. Ba chiar sunt necredibile și enervante. Dar dacă gândim la rece, după ce trece furtuna din suflet, realizăm că dacă aplicăm câteva lucruri simple, viața ni se poate schimba în bine.
Uite cum cred eu că ne putem îmbunătăți situația:
- În primul rând, ar trebui să încercăm să acceptăm ce nu putem schimba;
- Apoi, să observăm ce am putea face din situația în care ne aflăm pentru a ne simți bine cu noi înșine și cu ceea ce ne dorim;
- Ar trebui să nu ne plângem de milă, ci să luăm viața așa cum e, cu bune și cu rele;
- Cred că e bine să nu ne comparăm cu alții, ci doar cu noi cei de ieri, încercând azi să fim mai buni;
- Să-i luăm pe cei din jur ca motivație și nu să-i invidiem;
- Să nu băgăm în seamă răutățile gratuite și să ținem privirea înainte;
- Să ne construim un caracter frumos ca să fim apreciați pentru ce suntem, nu pentru ce părem a fi.
Bineînțeles că mai sunt multe altele de luat în seamă și de aplicat, dar pe moment astea mi-au venit în minte.
Și în concluzie:
Nimeni nu-i este inferior nimănui, limitările sunt doar în mintea noastră de cele mai multe ori. Iar a fi diferit este un lucru bun până la urmă, altfel cum ne-am deosebi și cum am putea evolua? Ar fi plictisitor să fim toți la fel, nu? Și atunci de ce să vrem să fim ca alții când putem fi noi înșine?
Cum să nu-ți placă să fii unic? Mie situația mi-a impus niște limite, dar m-a și ajutat să-mi descopăr anumite atuuri pe care nu știu dacă altfel le-aș fi observat.
Și sigur așa e și în cazul tău, indiferent de situația în care ești tu. Trebuie doar să privești dincolo de ce vezi acum. Privitul peste gard adică. Dar nu la alții, ci în propria curte. Și poate astfel vei descoperi mai mult din cum să nu te (mai) simți inferior nimănui, niciodată.
Ai atins un subiect foarte comun in zilele noastre. Din pacate, vedem tot felul de stereotipuri si avem impresia ca ceea ce media pune pe primul plan e cel mai ok. Asa si fetele care au ateva kg in plus si se infometeaza pentru a avea marimea XS. Nu e ok… Trebuie sa fim in felul nostru, unici, nu toti la fel. Si mai ales, trebuie sa incetam sa judecam oamenii. Privind in sufletul lor s.ar putea sa fin surprinsi
Mă bucur că vezi așa lucrurile. Așa cred și eu 🙂
Esti minunata! O sa urmez sfaturile tale si o sa ma accept asa cum sunt. Privind in urma, niciodata nu am fost multumita de mine.
Mulțumesc frumos. Cred că e important să învățăm să ne iubim așa cum suntem. Fiecare om are ceva frumos și bun în interior, trebuie doar să vrea să vadă asta și atunci nu va mai tânji să fie ca nimeni altcineva. 🙂
Cred ca unul din lucrurile cele mai importante este ca oamenii sa judece doua secunde si sa inteleaga ca nimeni nu este vinovat pentru ca este asa cum i s-a dat sa fie. Asta face parte din a te accepta asa cum esti, fara sa te culpabilizezi, si din a-i face pe altii sa te accepte, fara sa te culpabilizeze pentru vini care exista doar in mintea lor.
Da, așa este. Trebuie să acceptăm ce nu putem schimba și să ne dezvoltăm alte laturi frumoase. 🙂
Complexele einferioritate sunt din ce in ce mai frecvente in randul persoanelor ce sufera de anumite problemes medicale. De aceea unii oameni pot deveni rautaciosi, nervosi ba chiar agresivi. Aceasta problema planeaza asupra societatii dintotdeauna. Daca persoana X in cauza sta de vorba sau lucreaza cu cineva ,,perfect” apar aceste disensiuni. Cum spuean si Gabriela, vedem tot felul de stereotipuri copiind ”lucrurile bune” de la TV. Complet gresit.
In articul tau, ai subliniat niste puncte extrem de importante. Foarte tare, bravo! Bun articol bine scris. Eu vin in completarea articolului tau cu cateva specte. Eu tare ma tem ca tot ce ai scris va putea pus in practica de fete baieti. Este greu, dar merita incercat evident. Stiu ca decat sa te plangi de mila mai bine pui mana si incerci sa schimbi ceva. Insa stau si ma gandesc de ce ai face asta, fiecare om este diferit in felul lui. Ce am face daca am fi cu totii la fel? Ar fi o masa amorfa de oameni. Ei bine, fiind diferiti sta este fascinant. Daca X iubeste pe Y ar trebui sa-l placa/o placa asa cum este. Cred ca trebuie ca noi oamenii sa acceptam realitatea asa cum este ea sa lasam fițele, figurile argoanța si vanitatea.
Nu vreau să schimb pe cineva, vreau doar să amintesc faptul că fiecare om este unic și minunat exact așa cum este, iar dacă unii nu înțeleg asta, e problema lor, eu mă pot schimba doar pe mine, nu pe alții.
Foarte corect. Bine punctat. Din păcate nu mulți înțeleg aceste lucruri. Se pare că a fi cu capul în nori în ziua de azi sau mai bine spus îngust la minte e un lucru din ce în ce mai comun în rândul persoanelor de toate vârstele. Și uite așa se ajunge la o societate eșuată.
Eu încă mai sper că nu-i totul pierdut 🙂
Să lămuresc un lucru. Poate încă planează o oarecare suspiciune. Când am spus să încerci să te schimbi. M-am referit strict la greșelile din trecut pentru cine a avut astfel de greșeli precum alcoolismul sau violență, agresivitate etc. Întotdeauna e loc de mai bine. Toate cele bune!
Sunt lucruri ce se pot schimba, într-adevăr. Dar eu vorbeam de cele pe care nu le alegi și trebuie să le accepți așa cum sunt, în timp ce îți poți dezvolta alte calități.
toti au ceva de care nu sunt pe deplin multumiti, cand vad cu adevarat probleme, atunci realizeaza ca sunt bine asa cum sunt!
multumim de…deschiderea ochilor!!!
Cu drag. Sper să fie util 🙂
Esti un om minunat care ne invata pe toti lectii importante de viata! Multumesc pentru energia pozitiva pe care mi-ai transmis-o prin intermediul acestui articol.
Mulțumesc și eu pentru că l-ai citit. Mă bucur dacă ți-a plăcut și sper să fie cu folos. 🙂
Ai toata admiratia mea!
Pare să fie de bine, mersiii 🙂
Felicitari! Nu atat pentru articolul scris cat pentru gandirea superiara de care dispui. Pentru a accepta si a privi lucrurile in fata detasat, e navoie de o gandire superioara. Eu nu pot accepta multe lucruri care macina, rod ca o carie si imbolnavesc.
Suntem aici să luăm viața în piept. Cu bune și cu rele, trebuie să-i facem față. 🙂
Imi pare rau sa aflu aceste lucruri despre tine. ma bucur ca nu ai fost marginalizata de copii si ca vorbesti atat de frumos despre tot si despre tot ce ai in jur. Cand aud povesti de acest gen uit de toate si ma multumesc cum sunt si cu ceea ce am! Te pup si te imbratisez cu drag
Fiecare om are o menire, eu încă nu mi-am descoperit-o, însă știu că nu cu plâns se rezolvă lucrurile, așa că prefer să fiu optimistă și bucuroasă pentru ce am. 🙂
Ti-am mai spus, la un articol anterior, ca eu am fost invatata sa iau lucrurile asa cum sunt. Sustin si cred cu tarie ca auto-compatimirea nu duce la nimic si apreciez oamenii cu tarie de caracter!
Și eu apreciez oamenii care iau viața așa cum e și îi fac față fără să se plângă prea mult. De asta am vrut să scot în evidență că oricine poate fi bine cu sine însuși, dacă vrea asta cu adevărat.
Ma bucur ca am avut ocazia sa iti descopar blogul, esti o persoana minunata si imi plac foarte mult postarile tale. M-ai facut sa imi analizez viata si sa-mi dau seama ca am mai mult decat as fi crezut si trebuie sa pretuiesc fiecare clipa, asa cum e ea.
Prezentul e tot ce avem și e mai bine să ne bucurăm de el, decât să-l trăim cu frustrări inutile, mai ales când nu putem schimba situația. Mă bucur că am de ce să mă bucur și că nu sunt singura care privește dincolo de aparențe. 🙂
Eu ma bucur sa-ti citesc site-ul si sa descopar de fiecare data cate ceva nou. Nu am fost niciodata o persoana indiferenta si nu mi-a placut sa marginalezez persoanele cu un anumit ”defect”, din contra mi-a placut sas le fiu alaturi.
Cat de mult adevar se ascunde in vorbele tale. Ma bucur sa aud ca nu ai renuntat, ci din contra ai decis sa lupti. Nu oricine poate avea curajul tau. Iti doresc mult succes in viata si fie ca toate visele tale sa devina realitate.
Se spune ca creativitatea se naste din limitare, in alte conditii poate nu ti-ai fi implinit niciodata dorinta de a avea un blog si nu ai fi cunoscut blogosfera romaneasca.