Ai avut vreodată o pungă pe cap? Nici eu. Dar mi-am imaginat cum ar fi. Ba chiar am simțit cum mă sufoc. Și punga nu era unică. Nici măcar transparentă sau de firmă. Nu am putut să văd prin ea. Era o hârtie banală. De afară, pun pariu că așa se vedea.
Eu nu vedeam oameni în jur și nici ei nu mă prea observau pe mine. Eram ascunsă. Iar ei priveau doar un zâmbet desenat pe punga vărsată pe cap. Tot de ei. M-au făcut să mă feresc. Stăteam ascunsă în colțul meu. Nu deranjam prea mult. Cel puțin încercam să nu o fac.
Mă simțeam dată la o parte uneori. Nu prea des, ce-i drept. Însă destul încât să mă întreb de ce. Și cred că acum am găsit răspunsul. Eu le permiteam să facă asta! Mă mulțumeam cu prea puțin. Tăceam. Așteptam să primesc și prea puțin ceream. Punga era scutul. Deși spinii tot străpungeau hârtia fină și mă râneau. În suflet. Că acolo doare când te simți dat la o parte.
Dar știi ce? Toți facem asta uneori. Și acum nu mai cred că motivul ar fi că eu sunt diferită. Nu! Toți suntem diferiți. Iar problema nu e că eu nu pot, ei nu pot de fapt.
Prietenii nu pot fi prieteni până la capăt. Nu mereu cum ne dorim noi. Și e ok. Aici intervine viața. Și comoditatea (poate) uneori. Însă ca să nu mai sufăr și să nu-mi mai pun punga pe cap… Să nu mă mai simt scoasă din scenă, am încercat să înțeleg că nu trebuie să mai am așteptări.
Lecțiile sunt dure și nici nu ar putea fi altfel, că nu le-am învăța.
E musai să conștientizăm că dacă noi am face un lucru, nu înseamnă că și alții ar face la fel pentru noi. Așteptările e necesar să vină de la noi către noi înșine, nu dinafară. Eu asta învăț. Zi de zi. Și e mai bine așa.
Punga nu e o soluție pentru nimeni! Nu rezolvăm nimic dacă ne tot ascundem sau izolăm. Trebuie să ne privim în oglindă și să ne iubim asa cum suntem. Fără frică sau rușine de cum arătăm în ochii lor. Să respirăm adânc și să ne căutăm scopul în lume. Toți suntem oameni și fiecare dăm la o parte pe câte cineva la un moment dat. Chiar fără să vrem. Cel mai important e să nu ne dăm pe noi înșine!
Buna dimineata si priveste zi de zi cerul cu alti ochi,incearca si cauta fericirea doar privind in jurul tau,sa te bucuri de o pisica ce toarce sau de falfaitul aripilor unei pasari,viata e frumoasa daca privesti doar langa tine nu o cauta in alta parte!
Exact asta spun, că nu trebuie să avem așteptări de la alții!
Si eu ma simt cateodata data la o parte, la sevici si prefer sa stau cu punga pe cap.
E o alegere și asta…
cateodata mai punem si o punga din asta, alte ori avem mai mult curaj, zic eu! depinde si de personalitatea fiecaruia!
Așa-i…
Nu am simtit niciodata asta, mereu am incredere in mine si sunt o femeie puternica, cu bune si cu rele 🙂
Acesta e un lucru minunat 🙂
Nu cred ca am simtit vreodata asa ceva… am fost dezamagita de asa-zisi „prieteni”, insa mi-am dat seama ca nu e chiar atat de grav! Nu am pus niciodata o „punga” pe cap si nu mi-a placut niciodata sa fiu data la o parte sau sa ma feresc de ceilalti. Eu intotdeauna am mers inainte cu zambetul pe buze!
Super! Așa trebuie 🙂
E bine sa invatam sa ne acceptam asa cum suntem dar cateodata trebuie sa lucram putin la asta. Paradoxal schimband ceva. Eu am trecut prin asta si stiu ce inseamna.
Schimbările sunt importante și stă în puterea noastră să le facem, nu? 🙂
De felul meu, sunt puternica. Insa recunosc ca am avut momente cand mi-as fi dorit si eu o punga pe cap, dar…nu am pus-o. Am trecut peste tot cu capul sus…
Povestea ta mi-a adus aminte de ratusca cea urata. Eu nu as purta o punga pe cap fiindca de obicei imi asum ceea ce fac.
Sunt de parere ca tot timpul treebuie sa iti asumi anumite chestii,iar cu rusinea trebuie sa treci peste.Oricum in ziua de azi putini sunt cei care stiu ce e rusinea
Ne dorim ca ceilalti sa faca pentru noi tot ce am face noi pentru ei. Insa de multe ori oamenii nu fac nici macar pentru ei, asa ca cum ne-am putea astepta sa faca pentru altii?
Mi-am invatat lectia, Nimeni nu face ceva in plus pentru mine. Imi place sa fiu alaturi de oameni, imi place sa am grija de toti, insa nu mai am asteptari. Fac totul pentru mine, fac totul pentru altii si punct.
O data lectia invatata e mai comod! E mai bine pentru mine, e mai bine pentru sufletul meu.
cred ca trebuie sa-ti asumi ceea ce esti si sa te iubesti pe tine insuti, indiferent de circumstante. daca tu nu te iubesti… cum ai pretentia ca altcineva sa o faca?
Așa cred și eu 🙂
Asa simt eu ca am la munca o punga cu toate nemultumirile posibile, dar tac si tac. Pana imi gasesc alt loc de munca!
Dacă nu ești fericită, fugi de acolo, că e mai bine. Nimic nu e mai important ca fericirea și stima de sine 🙂
Cred ca fiecare trebuie sa-si traiasca viata asa cum crede el/ea ca este bine pentru ea/el si nu pentru ca asa spun altii …punga aceea apare doar atunci cand te vezi pe tine prin ochii altora.
Asta așa-i.
Punga asta tine de un complex de inferioritate si de alte cateva moduri in care ajungem sa ne ascundem de noi pentru a uita problemele reale. Toti avem sentimente de nesiguranta, de neincredere in sine si frica de a esua, dar cumva ajungem sa le compensam cu altceva. As recomnada o carte, poate iti va place, poate nu, dar are cateva idei interesante J. Jacobi – Complex, arhetip, simbol .
Mulțumesc pentru recomandare și mă bucur că ai înțeles ce am vrut să spun în articol. Toți avem momente, fie că recunoaștem sau nu. Important e să le depășim 🙂
Si eu as fi vrut in unele momente sa ma pot asunde intr-un colt si sa nu vada nimeni
Eu n-am reusit sa ma aduc in sensul asta, de a nu mai avea asteptari, si am rezolvat altfel problema: nu mai am prieteni. Oricum foarte putini sunt cei care au parte de prieteni adevarati. Restul se hranesc cu iluzii.
Poate totul e relativ și ține de cum percepem noi lucrurile. În concepția lor, prietenii nu fac ceva greșit, pur și simplu nu-și dau seama că rănesc. Sau nu le pasă.
Cum ziceam, toți dăm pe câte cineva la o parte la un moment dat. Și chiar fără să vrem. Se întâmplă… Dar dacă învățăm să nu mai avem așteptări, nici dezamăgiri nu prea vom avea. Însă, știu, e greu să învățăm asta.