Cum e cu energia casei mele știu doar eu. Și ‘nea Nelu

energia casei

M-a pus Sfântul să-i explic lui ‘nea Nelu cum e cu energia casei mele. Dânsul, trecut de mult prin viață, numai nu înțelegea ce voiam eu să zic acolo. Cel puțin la început.

– …dacă izolăm pereții și acoperișul, nici energiile casei nu-și mai fac de-cap așa mult.

– Cum, domnișoară, energiile casei? Adică fantome?! Ferească Dumnezeu…

– Nu, nu, stați liniștit. Mă refeream la performanța energetică, adică energiile clasate între A și G. Asta însemnând că pentru tot consumul de apă caldă, încălzire, iluminat artificial etc, se va întocmi un certificat energetic. Prin acesta putem ști în ce clasă ne încadrăm și ce putem îmbunătăți. De pildă, aflăm pe unde pierdem căldură. Între timp poate alegem becuri economice, poate mai pornim căldura doar în două camere din trei. Sau poate ne luăm alte electrocasnice, mai de calitate. 

– Aha, parcă am auzit și eu ceva. Nu i se mai spune actului și audit energetic? Parcă așa…

– Stați puțin, ‘nea Nelu, că i se spune, dar altuia, lucrurile nu trebuie confundate. Pentru aproape orice clădire se face un certificat energetic obligatoriu. Însă în timp ce acesta se întocmește în stadiul în care este clădirea la momentul calculului, audit-ul energetic este cel prin care apoi se propun soluții pentru a îmbunătăți performanțele energetice. Și aici se iau în seamă și alte lucruri. Echipamentele tehnice ale clădirii, dar și găsirea celor mai bune soluții de economisire, scăderea emisiilor de gaze poluante și așa mai departe.

– Să-mi fac și eu certificat din-acesta?

– Păi din moment ce-i obligatoriu, eu spun că toți ar trebui să avem. Mai ales dacă vrem să vindem sau să închiriem locuința, nu?

– Dar o fi scump?

– Nu chiar. Am înțeles că pentru o garsonieră ar fi cam 130 de lei, în timp ce pentru un apartament cu 5 camere 180 de lei. Rezonabil, zic eu. Mai ales că e valabil 10 ani.

– Cred că mă duc să sun copiii, să le spun ce am aflat. Până nu uit.

Și a plecat ‘nea Nelu și nu i-am zis cum e cu energia casei mele cea pufoasă.

Dar lasă, că ne-om mai vedea noi prin zonă. Și atunci am să-l lămuresc eu cum stă treaba cu „fantoma” mieunătoare din locuință. Că aici cred că s-au înțeles lucrurile puțin greșit. Iar de la încercarea unei discuții despre pisici, am ajuns să vorbim despre certificat energetic ieftin și audit energetic.

Eu doar voiam să mă relaxez un pic la soare când bătrânelul s-a așezat pe banca de lângă mine. Cum era firesc, ne-am salutat. De acolo a urmat totul. Dar nici acum nu înțeleg de ce am discutat noi treburile astea. Zău așa, ce-l interesa pe ‘nea Nelu aceste lucruri la vârsta lui? Oho, dar să vezi ce atent era. Parcă sorbea fiecare informație pe care i-o spuneam. Sigur acum crede că știe mai bine ca mine și cum e cu energia casei mele, nu doar cu cea proprie. Căci la consum, mai toți bătrâneii sunt atenți și sigur a tras dumnealui niște concluzii. 

Articol scris pentru SuperBlog 2017 – proba 12
Foto: pixabay.com

19 thoughts on “Cum e cu energia casei mele știu doar eu. Și ‘nea Nelu

  1. Noi am schimbat toate becurile in casa si am pus becuri economice, se cunoaste…acum am platit mult mai putin factura la curent. Un astfel de articol este util pentru toata lumea. Bafta in concurs!!

  2. Cei in varsta sunt atenti la astfel de detalii, eu nu mai am timp si de asta. Platesc factura si nu ma mai intreb nimic!

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress