E drăguț să ajuți și e plăcut și să primești ajutor atunci când ai
nevoie. Însă atunci când ajutorul respectiv vine necerut și mai ales forțat, situația devine cel puțin ciudată.
Unii oameni au un stil tare interesant de-a oferi ajutor. Cu de-a sila, neamule. Iau pur și simplu „ajutorul” și ți-l bagă pe gât: „na, ia de aici!”
Nu contează că nu-i cunoști sau că știu prea puține despre tine, ei vor să ajute și pace. Ce dacă nu ai cerut? Ți se dă, cu voie sau fără voie. A, nu ești mulțumit? Da’ nerecunoscător mai ești, dom’ne. Alții cer și nu primesc și tu faci figuri?!
Exact! Oferă, omule dragă, ajutor, e de apreciat, dar cui ți-l cere. Sau dacă te-ai oferit odată, e de ajuns, bunele intenții au fost înregistrate și apreciate de către cel considerat în nevoie.
Acum nu trebuie să facem ca în povestioara în care copilul încerca să convingă o bătrână să treacă strada, deși ea nu voia. Și asta sigur, doar pentru a face el o faptă bună. Mai de folos ar fi fost să ajute o bătrână care voia să traverseze, nu?
Așa și noi. Dacă vrem să ajutăm, ar trebui să ne asigurăm că facem asta cu bune intenții și nu doar pentru a ne hrăni ego-ul.
A, și neapărat să fim siguri că persoana respectivă dorește măcar să fie ajutată, dacă nu cumva cere ea asta.