Alegerea parfumului potrivit – lucruri de știut înainte

alegerea parfumului

Dacă tot ne plac atât de mult parfumurile, zic să mai aflăm niște lucruri înainte de alegerea parfumului potrivit.

Ce nu ți-am spus în articolele anterioare (aici și aici), dar probabil că știai deja, este faptul că orice parfum are trei note: de vârf, notele medii și cele de bază.

Primele care se evaporă sunt notele de vârf, notele de bază fiind cele care constituie parfumul propriu-zis.

Uneori, alegerea unui parfum nu este o activitate atât de simplă precum pare, dar dacă luăm câteva lucruri în seamă, ne vom descurca în mod sigur.

Atunci când ne dorim un parfum, primul aspect, e clar: mirosul. Dar o idee bună ar fi să nu încercăm mai mult de două parfumuri în același timp. Apoi, după ce alegem ce ne face cu ochiul mai tare, să pulverizăm într-un punct (fără să frecăm zona, pentru a nu strica compoziția) și să așteptăm măcar zece minute. Timp în care notele de bază să se poată dezvolta. Abia după acești pași să luăm parfumul acasă. Sau putem lua doar o mostră până a doua zi când ar fi mai recomandat să facem achiziția.

Un parfum nu ar trebui cumpărat doar pentru că este nou apărut, ci trebuie întâi verificat.

Parfumul respectiv poate fi valabil timp de trei ani de când a fost îmbuteliat și recipientele parfumurilor trebuie păstrate undeva unde nu este o temperatură ridicată sau sursă de lumină externă.

Atunci când facem alegerea parfumului potrivit, mai trebuie să ținem cont și de climă, deoarece căldura sau vremea rece vor contribui fie la evaporarea parfumului, fie la accentuarea mirosurilor.

Și mai un lucru important: nu este recomandat a se cumpăra parfumuri în timpul unei sarcini. Dat fiind faptul că în acea perioadă corpul are parte de majore schimbări hormonale, percepțiile senzoriale fiind și ele afectate.

41 thoughts on “Alegerea parfumului potrivit – lucruri de știut înainte

  1. Foarte utile mi se par toate sfaturile! Mi s-a intamplat si mie sa iau un parfum fara sa astept sa simt notele de baza, iar mai apoi sa nu-mi placa. Mai ales cand e vorba de un parfum scump, chiar cred ca trebuie sa asteptam o perioada, sa nu cumparam impulsiv, sa-l testam bine. Ne va fi alaturi multe zile si atunci trebuie sa fie cea mai buna alegere 😀

  2. Foarte interesant articolul tau, acum imi dau sema ca de obicei aleg parfumul dupa primul miros 😀 Niciodata nu am asteptat sa vad cum se schimba aroma pe piele. O sa tin cont pe viitor.

  3. Pe perioada sarcini nici nu mi-am cumparat parfumuri, in primul rand nu suportam acel miros, sotul de fiecare data cand se dadea il trimeteam pe hol (spre iesire) sa nu-l simt.

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter ori WordPress