Tristețea plutește în aer… cu tot cu (p)omul ei gol

Degete lungi, încleștate. Ochi încețoșați. Buze strânse. Trup ușor încordat. Vrea să transmită siguranță. Nu-i iese. Tristețea și groaza i se citesc pe chip mai ușor decât ai citi dintr-o carte cu litere imense. Așteaptă… Și așteptarea omoară. Încet, dar sigur. Precum picătura chinezească. – Pic! – Pic! – Pic! – Până ce își face loc înăuntru. Nu sparge craniul. Pătrunde doar în inimă și o accelerează în vreme ce minutele trec pe ceas. – Tic-tac! – Tic-tac! – Tic-tac! – Ce ticăit enervant!

Încearcă să ignore sunetul. Surprinzător, reușește. E liniște… Afară bate vântul. Curând va ploua. Da, normal! Până și norii sunt triști. Măcar de acum va putea să plângă în voie. Afară, nu aici. Și doar dacă plouă. Altfel nu va risca să se facă de râs. E rușine să plângi. Cum să fii trist? Oamenii triști nu sunt deloc o companie plăcută.

Va râde. Dacă nu va ploua, va râde. Cât mai mult. Asa va putea masca ce simte. Și poate va trece. Va ignora tot adevărul ce strânge. Din nou și din nou. De câte ori este nevoie. Tristețea va dispărea de la sine. Treptat. Puțin câte puțin, în fiecare zi. Dar noaptea? Ei, atunci va reveni la loc. Iar în caz că nu direct, în vis. Un coșmar, ceva, tot o fi.

Apoi, se va ascunde iar sub măști. Dacă nu, nu contează oricum. Cui i-ar păsa ce simte? Nimănui. Atunci de ce să se plângă? Mai bine așteaptă să treacă și s-ar preface că i-a intrat ceva în ochi de ar lăcrima vreun pic, din greșeală. Va continua calea aceluiași labirint cu spații mici și strâmte. Altceva nu are ce face, chiar de ar vrea să fie altfel.

Să caute sursa durerii? Nici gând! Nu știe cum. Să vindece? Cu atât mai puțin. Și până la urmă, de ce să se complice atât de mult? Astea-s prostii. Doar așa zice mai toată lumea, nu? Păi dacă da, înseamnă că așa o fi…

Gândurile i-au fost întrerupte când s-a deschis ușa. Afacerea trebuie încheiată curând. Timpul costă și nu are timp de pierdut și nici bani. Pune zâmbetul pe față, ascunde tristețea și pășește înăuntru. Va plânge mai târziu. Când nu vede nimeni. Dar doar dacă plouă. Dacă nu, nu…

A vorbit cineva de fericire? Utopie! Minciuni de adormit copiii. Tristețea e pe val acum. Cu ea se rezonează mai mult. De ce? Pentru că e mai confortabilă și știe mai bine cum să fie hoață. Apropo, furtul de energie se pedepsește? Dacă da, cum? Și cum ai putea condamna tristețea la o pedeapsă mai mare decât ea însăși? Nu mai bine ar fi să o tratăm cu fericire? 

PS: Ați auzit vreodată expresia: „sunt în pom și pomu-n aer”? Ei, cam așa sunt eu mai nou cu tristețea. Nu prea o mai simt/știu pe a mea, dar o văd în jur. Și mă întristez de tristețea lor…

Cu toate că nu e logic să suferim, e firesc, știu. Dar știi ce mai știu? Că putem schimba asta! Stă în puterea noastră să alegem cum să ne simțim, trebuie doar să conștientizăm.

Tristețea nu e ceva nativ, ci este un lucru dobândit, învățat din jur. E normal să fim triști uneori, dar nu să fie asta o stare generală. Atunci nu mai e ceva normal, ci doar ceva obișnuit și dăunător.

19 thoughts on “Tristețea plutește în aer… cu tot cu (p)omul ei gol

  1. Daca tristetea e permanenta cu siguranta la mijloc e o problema majora. Tristi suntem in anumite situatii, cand ceva nu ne merge bine sau nu a iesit asa cum ne-am dorit un lucru insa nu trebuie sa facem din orice lucru un motiv de suparare.

  2. Cred ca oamenii prefera sa fie tristi si deprimati pentru ca atunci starnesc compasiune si au despre ce vorbi, pot sa se vaite, dar eu sunt genul care cred ca zambetele pot face minuni.

  3. Nu m-am gandit niciodata la acest sentiment in aceasta lumina. Eu nu cred ca tristetea e dobandita, invatat din jur. Sau poate nu am inteles eu bine logica. La cum ai scris tu am impresia ca tristetea se ia din jur, ca un virus :)) nu imi place sa ma gandesc la asa ceva. pentru mine tristetea e ceva trecator, pe moment, nu se invata, nu te gandesti la ea, simtit un disconfort sa zicem, iar apoi gata, iti revii.

    1. Nimeni nu se naște trist, viața și oamenii din jur ne cultivă această stare și, din ce am observat, unii chiar aleg stilul asta de viață pentru a fi compătimiți. E o muncă acolo până înveți cum se face :))) Și din păcate, stările se pot prelua din jur, dar depinde și de gradul de empatie, de moment etc.

  4. Tristetea e un mod de a ma face sa simt si mai intens fericirea. Si pe mine ma cuprinde de multe ori, insa de fiecare data caut lucruri marunte care ma fac fericita si uit de ea. 🙂 Viata chiar e frumoasa, depinde din ce unghi privim.

  5. nu e ok sa fii trist in permanenta. uneori, ne mai saturam si de masca de om vesel. dar e bine sa fie ocazional, in rest, chiar trebuie sa dam deoparte toate relele si sa fim pozitivi. ce gandesti, aia atragi

  6. Da, am auzit expresia aia si am folosit-o, insa nu pt tristete, ci pentru situatiile in care pe neasteptate raman fara nici o solutie la o problema anume…

  7. Mda, eu folsoesc foarte des zicala asta cu ,,sunt in pom si pomul in aer ,, :))) dar mai mult ca pe ceva sarcastic 😀 Tristetea mai apare uneori si la mine, dar nu o las sa se instaleze prea mult timp 🙂

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter, Google+ ori WordPress