Robinson Crusoe a fost una dintre cărțile copilăriei mele. Și adesea mi s-a întâmplat să mă gândesc la personaj peste ani. Uneori mă simțeam ca el: pustie și a nimănui. Dar nu gata să renunț. Știam că am de dus o luptă grea cu disperarea de a fi într-o lume prea mare pentru mine. Dacă Robinson avea de înfruntat singurătatea în stare pură, eu aveam să mă închid în solitudine.

Valurile erau mari și nicio barcă de salvare nu apărea la orizont. Așa că trebuia să mă descurc cu puținele resurse pe care le aveam. Am învățat să trăiesc viața așa cum venea și să nu mă mai plâng inutil. În momentele dificile, credința este cheia! Ce rămâne cu ea? Speranța că într-o zi apele se liniștesc și pleci de acolo de unde nu vrei să fii. Dar ca să prinzi acea clipă eliberatoare, trebuie să trăiești. Fiecare zi. Așa cum e.

Anii trec și odată ce accepți un stil de viață, chiar și impus de soartă sau venit ca o consecință a faptelor proprii, vei începe să-i vezi și avantajele. Fiindcă nimic nu e atât de rău precum pare. Iar ca Robinson al insulei vieții mele, sunt de acord cu ideea că dacă Dumnezeu nu te-a lăsat prea bogat sau prea sărac, ar trebui să te simți binecuvântat.

Am îmblânzit, așadar, fiarele sălbatice din mine și mi-am creat un mediu bun de supraviețuire. Încrederea mi-a fost sporită când am încercat să ajut primul om. Când primul Vineri a sosit în viața mea, știam că e un semn divin. De acum nu mai eram doar eu cu mine. Civilizația (socializarea) era cu un pas mai aproape. Urma să fiu salvată de tot. Dar până acolo, ceva cărți de citit nu mi-ar fi prins rău.

Ce mi-ar fi plăcut, ca Robinson, să citesc

Pentru spiritul aventuros al lui Robinson Crusoe ancorat în copilărie, mi-ar fi plăcut să citesc ceva sugestiv. Copilul apelor, spre exemplu. Așa aș fi aflat o poveste din viitor în care Anglia era inundată și unde oamenii ar fi nevoiți să trăiască simplu. – Aproape la fel cum trăiam și eu pe insula mea pustie. – De unde nici pirații nu lipsesc. Și nici răpirea cuiva sau răscumpărarea.

Bineînțeles, cartea face parte din categoria dedicată copiilor îndeosebi. Însă nici adulții nu cred că ar refuza o asemenea lectură plină de imaginație și suspans. Așa că Robinson Crusoe sigur s-ar fi bucurat să o aibă la îndemână. Mai ales în condițiile lui și cu spiritul său neastâmpărat de aventură.

Cărțile ascund atâtea povești între coperți… și multe sunt bazate pe situații reale sau se potrivesc oamenilor în diverse cazuri. Așa este și povestea lui Robinson: bazată pe realitatea unui om și potrivindu-se și mie pe alocuri. Motiv pentru care mă identific oarecum cu personajul principal.

Astăzi, poveștile copilăriei noastre sunt editate frumos și ușor de înțeles și pentru copiii între 8 și 10 ani. Iar la Editura RAO găsim o mulțime de cărți interesante. Pregătiți pentru răsfoit? Voi cu ce personaje rezonați cel mai mult? Cine este preferatul?

Articol scris pentru SuperBlog 2017 – proba 16