De când nu te-ai mai jucat? Mie așa-mi vine o poftă de joacă și de mâncare… Da, mi-e foame. Și dacă nu ar fi atât de devreme când scriu asta, mi-aș chema vreo trei prietene la mine. Să mâncăm. Și apoi să ne jucăm. Sau ce, crezi că joaca e doar pentru oameni mici? Nu! E pentru toată lumea. Oameni mici, oameni mari, toți trebuie să ne bucurăm și să mâncăm. Stai calm/ă, că nu gătesc eu. Nici nu aș avea cum, la ce poftă mi-a venit la ora asta.
Vreau mâncare chinezească! Știai că există meniuri de post? Eu asta vreau să mănânc. Ce bine ar fi să am acum niște spaghete de orez călite, sau orez cu legume, ori cartofi cu urechi de lemn. Yum, o bunătate! Sigur le-ar plăcea și fetelor să facem o comandă în grup, apoi să mâncăm toate din toate cutiile. Suntem obișnuite să facem astfel de întâlniri cu împărțit mâncare și povestit.
Ce nu am experimentat până acum însă, a fost joaca în felul acesta. Share and Play adică, așa cum ne provoacă WU XING.
Dar ce, ne lăsăm noi cu provocări nejucate? Nu! Cândva trebuie să facem și asta. Îmi și imaginez cum, după ce vom termina de mâncat, vom face din cutii o replică a Zidului Chinezesc. Ha, ce distracție ar fi! Toată toamna gri s-ar risipi rapid, cu tot cu frigul ei. Sau mai bine am face un dragon care să ne ducă până la zid în zbor. Ori măcar pentru a încălzi locuința cu aburii lui. Să se facă și el util până învață cum funcționează zburătorile.
Așa-i că parcă ai vrea să te alături la joaca noastră? Păi dacă da, să ne grăbim! Cele 12 cutii goale nu se transformă singure în dragoni și fețe zâmbitoare. Iar cele 4 bețișoare chinezești nu pot susține ceva neconstruit încă. (Da, nu toți știm să mâncăm cu bețe, așa că 4 sunt suficiente. Eu, cel puțin, prefer furculița.)
Dragonul, deja scoate flăcări pe nările înfuriate. Se pare că nu-i stă bine coada și vrea să ne prăjească de vii. Dar gata, cineva a salvat situația și l-a și pictat pe aripi cu puțin sos rămas într-un colț. Cică să aibă un pic de culoare. Să se mai înveselească nițel. Aripile sunt pregătite. Așadar, rămâne să ne luăm zborul… Când o învăța și el să le folosească pentru ce i-au fost date. Altfel îl dăm la second-hand.
Dar până la zbor, ia pune tu mâna pe telefon și comandă. Poți și prin aplicație sau online să faci asta. Apoi joacă-te și tu cu prietenii. Mâncați și împărțiți premii prin campania SHARE&PLAY de la WU XING. Un smartphone Huawei P10 Lite așteaptă să fie câștigat și luat acasă. Bineînțeles, dacă faci una dintre cele 4 provocări de pe site. Și zic să te grăbești, că joaca de-acum ține până în 15 decembrie. Eu abia aștept să-mi reîntâlnesc prietenele și să ne distrăm.
Articol scris pentru SuperBlog 2017 – proba 24
Comanzi, mănânci și câștigi, nu sună rău!
Intru si eu sa vad ce provocări sunt 😀
Distractie plăcută cu fetele♡
Comanzi, mananci si castigi, suna tentant!
Daca e chestie win win ma bag si eu :)) oare ce alte provocari interesante mai sunt ?
As laege ceva pe baza de carne de vita, Vita Sichuan, suna mai chinezeste
Eu ador mancarea chinezeasca iar daca am ocazia sa mananc si sa si castig ceva cu atat mai bine, chiar daca nu stiu inca sa folosesc betele ma descurc cu furculita.
Eu nu prea am mancat mancare chinezeasca, o singura data am comandat la Mall, insa chiar mi-a placut. Unde mai pui ca mi place foarte mult orezul?
Ei au prmotie interesanta, asa ca sigur se vor ingramadi clientii. 😀
Asa rau imi pare ca nu stau in Bucuresti, dar cand trec pe acolo, o sa incerc.
Si mie imi place mancarea chinezeasca!
La cata mancare picanta a continut dragonul tare mi-e ca si scoate flacari pe nas, asa ca sa fii atenta.
Nu am mancat mancare chinezeasca decat de vreo doua ori. La noi in oras nu avem si cand am ajuns in Bucuresti am tinut sa o incerc. Concluzia: imi place!
Foarte frumos si original articolul! Felicitari si succes la concurs!
Mi-ar fi placut sa am si eu un magazin in orasul meu. Ajung destul de rar in Bucuresti si mancarea chinezeasca este printre preferatele mele
Nu stiu ce sa zic… mancarea chinezeasca mi-a cauzat un concediu cumva ratat. Mai bine zis, starea de foame, ca mancarea n-am putut s-o mananc, asa asociatii de idei imi trezea.
Spre rusinea mea, nu am incercat niciodata mancarea de la Wu Xing. Ma tenteaza, insa nu am avut ocazia. Au un premiu tentant, ce-i drept 🙂
P.S: Mult succes la SB 🙂