Cu ocazia împlinirii unei vârste, nu contează care, m-am gândit să încerc un Tiramisu raw-vegan. Așa că am făcut inventarul produselor din casă și m-am pus pe căutat rețete. Am găsit câteva și le-am modificat un pic, le-am combinat, astfel încât a ieșit ceva gustos. Cu toate că aspectul nu e cel mai atrăgător, speram ca măcar gustul să fie ok. Și a fost, se pare.
Sigur că vă las și vouă rețeta. Iar dacă veți crede că e interesantă și încercați, poate-mi spuneți apoi rezultatul. Cei pe care i-am servit cu tortul, au avut cuvinte de laudă. Prin urmare, testat fiind, am prins curaj să vă arăt ce a ieșit.
Sursa mea de inspirație a fost YouTube-ul, mai exact canalele BIOrganic Raw CAFE MD și Ligia Pop.
Am combinat, așadar, două rețete pentru Tiramisu raw-vegan:
Ingrediente blat:
- 2 căni nuci românești
- O cană curmale
- Jumătate de cană ulei de cocos topit
- Jumătate de cană fulgi de cocos
- 1/4 cană sirop de agave
- 3 linguri carob
- O lingură cafea
- Un vârf de linguriță de sare
Se blenduiesc ingredientele până se obține o compoziție ușor de modelat. Se întinde amestecul în tavă, peste hârtia de copt.
Ingrediente cremă:
- 400 g caju (lăsat în apă minim 8 ore înainte)
- Sirop de agave
- Zeama de la o lămâie
- 80 g cacao
- O esență de rom
- 100 ml apă
Se blenduiesc toate ingredientele, în-afară de cacao. Jumătate din crema obținută se amestecă apoi cu cacao. După asta, se așează în straturi peste blat: un strat alb și unul maro. În loc de cacao se poate folosi tot cafea, dacă se preferă așa.
Astfel obținut, Tiramisu raw-vegan se presară cu ciocolată neagră, după care se păstrează câteva ore la frigider, înainte de servire. Noi nu am folosit zahăr deloc, deși ciocolata pusă deasupra conținea ceva, fiind puțin dulce.
Sincer mi-ai facut pofta de tiramisu, nu stiu daca de post sau cel clasic, dar sincer al tau arata super.
Vai cat de bine arata, noroc ca am niste praji in frigider 🙂
Yammy..arata tare bine, chiar ieri vorbeam cu fiimea cea mare ca ar manca un tiramisu. Trebuie sa ii fac si eu, insa astazi nu am avut timp deloc…sper ca maine voi reusi sa ii indeplinesc pofta 😀
Arata bine, cred ca n am mai mancat un tiramisu de un car de ani.
Ma tenteaza si pe mine sa incerc deserturile raw vegane, poate incerc ceva retete acasa.
Arata foarte bine si nu ma indoiesc nici de gust cu astfel de ingrediente. Acum aud insa de carob. Acum am vazut ca e ceva asemanator cu cacaoa, dar diferite din punct de vedere nutritional
Ce bine arata, daca nu scriai eu nici nu credeam ca e de post.
Dacai tiramisu, indiferent ce „extensie” are dupa el, inseamna ca e foarte bun!
Am mancat anul trecut un tort raw vegam si mi-a placut mult, cred ca voi incerca si eu reteta 😉
Daca vrei un blat mai gros, data viitoare adauga si cativa biscuiti pisati.
Arata fenomenal acest tiramisu, o sa-l incerc si eu. De unde ai luat siropul de agave?
De la Kaufland. Aștept opinii după încercarea lui 🙂
Am incercat si eu cateva retete vegane si mi-au placut. O trec pe aceasta pe lista!
Arata tare bine. Nu am incercat varianta ta, dar cred că e gustoasă.
O rețeta absolut delicioasa. N-am savurat nimic raw vegan pana acum, dar am auzit numai cuvinte de lauda
Vai! Ce pofta mi-ai facuuut!