Știi ce vreau? Normalitate! Asta vreau. Și nu doar pentru mine. Că eu, chiar dacă nu sunt cea mai frumoasă, nici cea mai inteligentă și mai am și o dizabilitate, recunosc că nu prea am avut parte de respingeri din partea celorlalți.
Dar știu (mai mult de la alții) că azi nu prea ești acceptat în societate dacă nu ești „normal”. Însă cine ar vrea, oare, să fie acceptat sau tolerat de o societate defectă? Că eu nu! Personal, n-am nevoie să fiu acceptată sau tolerată de unii cu gândire limitată. Fiindcă asta ar însemna să mă mulțumesc cu puțin și nu vreau mai puțin decât merit, știi? Din moment ce știu că merit mai mult, vreau mai mult și pot mai mult, păi să fie mai mult!
De ce vreau să fiu apreciată pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce par și de ce vreau sa fiu dorită în cercurile oamenilor cu minte? Pentru că gândirea e în cap, nu în picioare și, Slavă Domnului, capul mă duce.
Dar cum ziceam, chiar dacă nu sunt cea mai inteligentă, nici cea mai frumoasă și mai am și o dizabilitate imposibil de trecut cu vederea, – la propriu, zic,- să știi că nu sunt de aruncat sau de văzut cu ochi miloși.
Serios, nu am chef să mă mulțumesc nici cu oameni care se cred perfecți doar pentru că ei pot ce nu pot eu și încearcă să mă trateze ca și cum mi-ar face un beneficiu că aleg să-mi stea în preajmă. Și nici cu oameni care vor să facă pe eroii anonimi, părând ei minunați și inimoși că îmi sunt alături o perioadă, după care se luminează și văd cât de „dificilă” sunt și pleacă fiecare precum „un actor grăbit”. Stați liniștiți, că nu e chiar cum credeți. Nu înseamnă că dacă eu nu pot să merg trebuie să mă mulțumesc cu firimituri de iubire sau cu un ajutor sau respect primit din milă și uneori la pachet cu reproșuri, poate. Că de, oamenii la nervi au voie să zică orice, nu?
Ei bine, refuz să accept că trebuie să suport chestii enervante sau jignitoare doar că așa cred unii, că ar trebui să mă mulțumesc cu ce mi se oferă și să nu fac mofturi și figuri. Băi, dar filosofii ăștia se gândesc, oare, că toți suntem oameni și că avem demnitate, sentimente și dorințe? Nu se prea gândesc. Sunt limitați unii, iar alții prea egoiști și superficiali.
E simplu să creadă fiecare că dacă el poate să fie independent fizic, înseamnă că i se și cuvine mai mult, dar nu-i așa și din păcate, unii gândesc cu picioarele. Alții gândesc cu ce au între picioare chiar, dar asta-i altă discuție. Și acum întreb, cine-i limitatul: eu, care vreau normalitate, sau „normalul” care privește totul fie superficial, fie doar critic?
Deschide ochii!
Unii, dacă văd un cuplu în care unul e sănătos și unul cu o dizablitate, clar vor crede că are tipul/tipa bani și de aia stă cu el/ea. Sau alții îl văd pe ăla sănătos ca pe un super-extra-mega fantastic pentru că stă cu „paria societății”, că mno, nu oricine poate face asta. Și ce? Chiar credeți că cei cu dizabilități vor, așa, pe oricine? Nu! Avem pretenții, ca tot omul, doar că în cazul nostru e mai ușor de găsit un om special. Mai grav e când amândoi sunt sănătoși iar dacă se îmbolnăvește unul, celălalt fuge ca un laș. Măcar pe mine mă știe omul de la început cum sunt și dacă e deosebit (asta însemnând că are destulă inteligență și maturitate să poată iubi un om cu adevărat, dincolo de aparențe), mă vrea cum sunt. Dacă nu, nici nu vine și punct.
Așa că de ce nu poate lumea să vadă o astfel de relație ca pe oricare alta? Tot despre doi oameni care aleg să se iubească este vorba și cred că ideile astea că unul e mai breaz decât celălalt, sunt absurde. Pentru că oamenii văd doar ce văd, neștiind ce și cum este în interior și neștiind cine ridică pe cine de fapt și în ce fel.
A avea o dizabilitate, nu te face o dizabilitate și nici de neiubit sau de nerespectat, iar cine nu pricepe asta, are el o problemă la mansardă. Caz în care e mai bine să stea departe. Și uite că deja avem ceva în comun și anume dorința de a nu avea nimic în comun.
Eu nu vreau să fiu tolerată de oameni „superiori” mie, ci apreciată în mod corect de către cei cu minte.
Așadar, nu sunt cea mai frumoasă, nici cea mai inteligentă și mai am și o dizabilitate, dar măcar știu ce vreau și nu am să mă mulțumesc cu orice și nici cu prea puțin. De obicei aleg ori tot, ori nimic. Și dacă e nevoie, voi renunța și o voi lua de la capăt ori de câte ori trebuie, așa cum pot eu, până îmi voi găsi locul și oamenii potriviți.
Eu cred că doar așa ne putem depăși anumite limite!
CORECT GANDIT…Fam. FIGHIR ADMR Filiala Arad
Mulțumesc.
Ai dreptate. Bine gandit. Sanatate. Pup.
Mersi :*
Doamne, Iasmi esti minunata,sa stii ca imi dai putere! Mersi !!! 🙂 <3
Mulțumesc. Mă bucur dacă pot fi de folos, insă adevărata forță se află în credința din interiorul fiecăruia. 🙂
Bravo, fata!!! Te iubesc!!!
Pupici 🙂
Foarte bine realizat articolul, ne da multe de gandit. E importanta perseverenta si autodepasirea, fara ele nu am face fata in viata. Nu are nicio insemnatate sa fii ”cea mai frumoasa”, sau ”cea mai inteligenta”, ci sa fii tu insati, exact cum ai spus 🙂
Stii care e problema de fapt? Ca nu persoanele cu dizabilitati au o problema ci ceilalti care privesc cu dispret spre acestia. Acestia au o foarte mare problema doar ca nu exista in nomenclatorul de boli
este foarte adevarat si foarte greu de schimbat mentalitati…nu imposibil, doar foarte greu!
Te admir pentru modul cum gandesti, pentru perseverenta si iti doresc tot binele din lume! Sa nu renunti niciodata!!!
Ce articol de suflet… Cat de mult adevar si cat de trista e lumea asta si de superficiala. Parca prea buni si frumosi ne credem, uitand sa ne uitam si la altii. Am uitat sa fim oameni, am uitat sa apreciem si sa vedem frumosul in tot ce e e in jur.
din pacate, traim intr-o lume superficiala, bazata pe aparente. si multi jignesc fara sa se oboseasca sa descopere omul in interiorul sau, fara a se baza pe estetic.
Eu am fost crescuta altfel. Niciodata n-am facut diferenta intre mine si o persoana mai putin norocoasa genetic, niciodata n-am privit cu mila si cu un „vai” pe buze. Toti suntem oameni, suntem unici, conteaza alte aspecte.
Mi se pare foarte important faptul ca acum in era internetului, tuturor ne e mai usor sa ne urmam pasiunile avand acces la atata informatie gratuita. Important e sa nu lasi nimic sa te abata de la drumul tau. Stii cum se spune : Limitarile noastre ne fac sa fim creativi. Bravo tie si mult succes in continuare.
Foarte adevarat articolul acest, ideile si tot fragmentul iti da de gandit.
Asa arata iubirea neconditionata, doar nu stai cu o lista in mana si bifezi calitatile iubitului ideal. Doar un dezechilibru al puterii emotionale investite poate afecta un cuplu.
Daca ai o dizabilitate nu inseamana ca nu te poti integra in societate, nu inseamna ca trebuie sa fii urata sau proasta.Superb articolul si imi place gandirea ta
Mersi frumos 🙂
Cred că doar la noi în România este chestia asta….În afara de numește normalitate orice pers cu o dizabilitate,iar ceilalți nu se uita stamb la cineva de acest fel.
Cred ca problema este in educatia primita. In momentul in care copiii vad o persoana diferita este privita cu dispret si vor s-o izoleze. Daca parintii ar fi mai expliciti si si-ar indemna copiii sa nu mai aiba acest comportament cu siguranta totul ar fi putin diferit.
Ai dreptate in tot ceea ce ai spus si nu pot decat sa-ti doresc sanatate…. este cea mai importanta
Foarte fain. Nimeni nu este de aruncat, insa mila unora… De fapt nu este nici macar mila, pentru ca nu prea ajuta dar declara sau se uita…