Uneori sunt, alteori nu. Cum? Afli dacă citești articolul

Uneori sunt bine înfiptă cu roțile-n pământ. Alteori nu. Câteodată le dau voie să se învârtă în gol. Singure și degeaba. La fel ca rotițele din cap. Așa se învârt și ele, cele ale scaunului meu cu mânere strânse-n mâini de alții. Ca și cum așa, lăsându-mă în voia lor, aș putea trece peste limite neobservate.

Și pot. Deseori. Însă, din-când-în-când, vreau să trec singură peste gropile din asfalt. Sau peste borduri. Și să urc scări. Dar nu. Mai bine nu le urc. Am oroare de ele, oricum. Și cred că e o chestie reciprocă. – Nu ne prea suportăm. Cu toate că ne tolerăm. Când nu e vreun lift prin preajmă. Ori când e prea ocupat de oameni… ocupați.

Eh, dar lasă, că eu am timp. Nu ca ei. Doar eu stau jos, nu umblu hai-hui așa, oricând. Mai mult când e nevoie. Și crede-mă, surprinzător, uneori e nevoie! Deși nu se vede. Îndeosebi când ușile se închid și rampa dă în zid.

Dar cine are nevoie de rampă, hâm?! Și așa nu pot învârti singură la roți. Dar-mai să urc o rampă… Ei, dar totuși uneori pot să-mi permit aroganțe. Și mai găsesc eu câte un rătăcit fără toate țiglele pe casă, care să mă împingă de la spate. Facem echipă bună, zău! O dăm în gropi, rulăm peste borduri și trecem rampe (de lansare) cât ai clipi. Bine, nu chiar cât ai clipi o dată. Dar ce mai contează câteva clipiri în plus? Fără țigle și cu roți ce stagnează când-și-când, se învârte treaba.

Ah, uneori sunt și parcări onorate cu musafiri dornici de experiențe noi. Cu toate că încă nu știu asta și inconștientul le-o ia pe dinainte. Dar nu-i nimic. Noi să fim sănătoși, că dizabilitățile pot veni și singure. Ce dacă „beneficiile” ajung primele?

25 thoughts on “Uneori sunt, alteori nu. Cum? Afli dacă citești articolul

  1. Nu e primul articol de genul pe care il citesc pe blogul tau. Eu nu ma simt confortabil sa imi spun “of-urile” pe blogul meu, insa citesc articole asemanatoare la altii. 🙂

    1. Nu consider că-mi vărs oful, mie nu-mi place să mă plâng. Dorința mea este de a încerca să motivez oamenii, să știe că nu sunt singurii în anumite situații și că oricărei dificultăți i se poate face față. Vreau să ajut la conștientizarea unor lucruri. De aceea împărtășesc din experiențele mele. Consider că a fi sincer și a expune realitatea așa cum este, nu echivalează cu a ne plânge. Dacă observi, în majoritatea postărilor fac haz de necaz și încerc să scriu într-o manieră optimistă, pozitivă, pentru a reaminti că viața e frumoasă, oricum am fi noi.

  2. Cred ca multa lume este si cu capul in nori si cu picioarele pe pamant. Altfel, eu, una, n-as putea sa fiu eu: nici sa trec prin viata doar visand la stele verzi si la cai albi cu stele-n frunte, si nici sa fiu doar cu gandul la bani, la calcule, la ce am prin camara si/sau la pusculita. Cate putin din ambele, asa, pentru echilibru 🙂

  3. Cred ca asta inseamna viata, nu avem cum sa evitam nimic, chiar daca ne propunem asta. Problemele apar in fata noastra si nu se dau la o parte singure. Trebuie sa o facem noi.

  4. Am vazut multe firme care au fost nevoite sa faca rampa si nu le-a permis spatiul sa faca acest lucru, iar rezultatul a fost precum zici tu. Se oprea in perete sau rapa era mult prea inclinata si nu cred ca ar fi reusit cineva sa urce singur pe acea rampa. Consier ca legea ar putea fi modificata in acest sens pentru a avea mai multe avantaje si un om cu probleme de sanatate de acest gen sa poata fi oarecum independent si sa nu depinda tot timpul de cineva.
    Chiar am vazut un reportaj si la tv in care persoane in scaun cu rotile erau refuzate de taximetristi, in mijloacele de transport in comun, etc.
    Eu cred ca iti este foarte greu si de multe ori consideri ca viata este nedreapta cu tine ….

    1. Cred că nimic nu e întâmplător în viață și că orice rău e spre un bine. Sunt sigură că alții o duc mult mai greu decât mine și de asta și scriu unele lucruri, să încerc să fiu cumva mai aproape de oameni. Am avut și momente în care simțeam că nu mai pot, recunosc, însă nu cred că viața e nedreaptă neapărat. Cine știe de ce alte lucruri sunt ferită așa… Doar Dumnezeu știe ce și cum, noi, oamenii, ar trebui doar să mai deschidem puțin ochii, să ajutăm dacă putem și să ne bucurăm de tot ce avem, atunci când avem. Fericirea stă în lucruri mici, chiar de uneori vine pe picioare și alteori pe roți. 🙂

Puteți lăsa comentarii prin email, Facebook, Twitter, Google+ ori WordPress