Îmi pare rău de excesul de zel al lui Strugurel, dar de când a auzit de ștampile, nu se mai poate opri. Nici din marcat, nici din lăudat că și-a luat. Ba chiar a parafrazat puțin din versurile melodiei „Am cravata mea”, din era comunistă. Așa ceva… Eu am vrut să-l stopez, dar nu am reușit cu nici un chip. Și cum printre fructe și legume nu mai e loc liber nebifat (pe pungi și caserole), a început să-și pună amprenta pe unde apucă.

Strugurel rules…

Știi ce mi-a zis azi? Că el nu mai vrea să fie un strugure obișnuit. S-a săturat să fie tratat fie cu indiferență, fie stors de puteri – stafidit. Dar parcă nici firmă nu vrea să-și facă. Ci vrea să scrie poezii. Își dorește celebritate, respect și bani. Să facă tot de unul singur. Sau, mă rog, doar cu mine prin preajmă.

Deja își imaginează cum va pune ștampilă, în loc de semnătură, pe fiecare dintre cărțile lui. Deși am eu o bănuială că ar marca tot ce prinde, nu doar volumul propriu. Caz în care, fiind tot timpul pe drumuri, ar avea nevoie de o „aplicare” mică, rotundă, de buzunar.

Oricum, am încercat să-i spun și că poate i-ar prinde bine un printer, căci tot e în trend, plus alte câteva lucruri necesare pentru birou. Dar mi-a tăiat-o repede. Mi-a spus că totul cade în sarcina mea. Să-i comand orice cred necesar, însă fără să folosesc ce iau. Că altfel îmi taie din porția de boabe și nici că mai rodește pentru mine. – Zgârcitul!

Bineînțeles că discuția nu s-a oprit aici

Planul trebuia dus mai departe. Doar un volum de poezii nu se scrie singur, iar dacă nu se scrie, el ce mai poate ștampila? Că și talentul ăsta e cu dichis: vine, stă puțin, apoi pleacă prin alte foi.

Pe parcurs au apărut și ceva indignări. Mai-ales de când și-a dat seama că nu doar el nu are parte de locul pe care îl merită în lume, ci și prietena sa veche, Ștampila. Așa că plănuiesc o revoluție. Vor ca de-acum să lase (mai multe) urme pe oriunde trec. Tricouri, anvelope, colete, castraveți, hârtie de împachetat… tot ce le iese în cale.

Amândoi susțin că o ștampilă se irosește dacă își face treaba doar într-o companie. „Adică ce-i asta să ștampilezi numai acte oficiale? O fi un job important să validezi contracte, dar distracția unde mai e apoi? Instituțiile au nevoie de ștampile mai mult decât un om obișnuit, dar au și ștampilele nevoile lor până la urmă, nu?” – i se plângea Ștampila lui Strugurel.

El tăcea… Îi venea să o ștampileze și pe ea cu Colop al său cel nou, dar asta nu o putea face. Era chiar ea o ștampilă. De aici și sentimentul trist că era considerată pe cât de necesară persoanelor juridice, pe atât de nefolositoare celor fizice. Și aici Strugurel al meu a început s-o liniștească. Dar și să o agite. Ar fi vrut să-mi ștampileze toată casa, dacă nu-i opream la timp. Până și pisicul a fugit de ei, însă tot nu a scăpat de un semn pe coadă.

Dar cum a pornit totul

Mă întreb și acum: cine m-a pus pe mine să insist să-i povestesc lui Strugurel din istoria ștampilelor? Ei lasă, că nu-i rău totuși. Așa știe și el că în vremurile trecute oamenii foloseau ștampile pentru scrisori mai mult. Erau ca niște sigilii făcute din pete de cerneală presate cu câte un obiect rotund, mai greu, apoi se întăreau și lipeau hârtia. În felul acesta se putea afla expeditorul.

– Adică tu vrei să-mi zici mie că totul a pornit de la ștampilele poștale? Că guvernul și-a sporit veniturile prin simplul fapt că a crescut utilizarea scrisorilor?

– Da, Strugurel. În 1830, se pare că un englez a venit cu această idee avantajoasă tuturor.

– Vai! Îți dai seama? Dacă a rezistat ideea atâta vreme… vom rescrie istoria! Hai, intră mai repede pe colop.ro și vezi ce-mi cumperi. Eu mă duc să mai scriu niște versuri.

Așa m-am pus eu pe căutat ștampilă pentru Strugurel

Bineînțeles că am intrat pe site-ul zis de el, că nu te pui cu nebunul dacă vrei să-ți meargă bine. Apoi am vrut să văd de găsesc și personalizare ștampile. Deoarece, la cum îl știu, bănuiam că vrea ceva ce nimeni n-are.

Am găsit și i-am ales un model cu poza lui. Nici nu am avut curaj să-l deranjez de la scris. Mai bine i-am făcut o surpriză. Și oricum acolo scria că e cea mai mare firmă de distribuție ștampile din țara noastră. Iar experiența lor în domeniu nu e de-ieri-de-azi.

Cele aflate mi-au dat încredere și m-am orientat spre zona green

Așa am început să caut printre ștampilele făcute din 65% – 80% plastic reciclat. Și am găsit ceva numai bun pentru Strugurel. Fiindcă erau pe alese. Să vă mai spun încântarea lui? Nici n-are rost, că doar ați văzut la început.

Și eu care credeam că nu reușesc să-i fac pe plac. Ajunsesem să mă tem că dacă renunțase el la vin, pe mine cu mult mai ușor m-ar expedia. Dar nu. Faptul că m-am gândit la Mediul Înconjurător se pare că l-a cucerit.

Ei, șmecherul, de asta m-a trimis el pe site-ul acesta, voia să-mi facă un test, să vadă ce aleg. Oricum, nu-i spun că m-am prins. Îi aștept cartea cu rime și apoi poate scap și fără să fiu ștampilată cu textul: „așa nu!”

Iar dacă altă lume îmi poate pune ștampile… Îmi voi lua și eu una proprie și cred că mă duc pe urmele lui Strugurel. Dar eu voi opta pentru o datieră. Atunci să vezi ce amintiri o să-mi fac, toate cu date precise. Să fiu sigură că nu mai uit nimic. Și cred că voi începe cu niște frunze.

Chiar, îmi voi face un jurnal-calendar din frunze. Așa observ și trecerea timpului mai ușor și am și dovada fiecărei zile imprimată. Când cade și ultima frunză, încep cu crenguțe și continui așa, până bifez tot anul. Abia aștept să văd ce iese! Tu ce zici de această idee?

Articol scris pentru SuperBlog 2017 – proba 8