Nici n-a plecat bine iarna cu frigul ei, că eu deja visez la vară, mare și soare. Și nu așa, doar teoretic. Ci chiar am pus gândul în practică și m-am pus pe căutat. Mai exact, am răscolit internetul după piese vestimentare potrivite în 2019.
Doar știm că trendurile se schimbă mereu și parcă toate vrem să rămânem pe val, nu-i așa? Dar ce rochițe, ce pantalonași scurți, dar ce tricouri am văzut… pe toate le-aș lua acasă. De costume de baie nici nu mai zic. De fapt, zic.
Până la urmă, dintre toate piesele vestimentare potrivite sezonului călduros, fără costume de baie nu ai ce căuta în fața soarelui. Și da, costume, nu costum, căci îți trebuie mai multe dacă îți dorești să faci impresie și să nu te bronzezi după un singur tipar.
Vrei să vezi ce costume de baie șic am găsit? Hai că-ți arăt!
Primul costum de baie pe care vreau să ți-l prezint este acesta, deoarece am și eu unul asemănător și pot spune, din experiență, câte ceva.
Personal, m-a atras designul și faptul că ascunde abdomenul nelucrat, însă dacă intri cu el în apă, acel material tip maieu se umple, se umflă cumva, și când ieși se lipește rece de tine – senzație nu tocmai plăcută. Cel puțin pentru mine așa a fost experiența cu acesta. Aș spune că e drăguț să defilezi cu el pe plajă, dar nu e foarte practic pentru intrat la apă.
Alte piese vestimentare 2019 – costume de baie
Al doilea costum de baie care mi-a atras atenția este unul sexy, format din două piese și pare de ajutor celor care vor să-și ascundă ușor burtica. Talia înaltă și modelul, avantajează mult silueta celei care-l poartă.
Și nu în ultimul rând, culoarea anului, în materie de piese vestimentare, costumul de baie electrizant cu push-up și slip reglabil, este nelipsit din tendințe în această vară.
Bineînțeles, asta nu e tot! Dar, Slavă Domnului, articole vor mai fi și avem timp destul să discutăm ca fetele. Însă până una-alta, ce zici de aceste alegeri? Îți plac? Ai purta/t? Te gândești deja la vară?
Ce costume de baie faine! De abia astept sa vina vremea sa le purtam. 🙂
Deja am inceput si eu cautarile, am vazut niste modele foarte misto pe site.
nici nu stiu ce fel de costum mi-as dori anul asta. cred ca as opta pentru ceva fara bretele, urasc sa ma bronzez cu model!
Desi am retineri in a purta un costum de baie, datorita kg in plus, nu pot sa nu le admir, mai ales cand e vorba de un costum frumos ca cele din imagini.
Deja ma vad la plaja cu un costum de baie colorat din doua piese si cu accesorii!
Deși pare devreme, chiar nu este pentru alegerea costumelor de baie. Nici nu realizîm când trece timpul și ne trezim că a venit vremea vacanței iar costumul de baie nu iese la ”inventar”.
Sa vina vara ca mor pe vremea asta urata, imi plac mult alegerile tale, mereu esti o sursa de inspiratie.
Nu esti singura care viseaza la vara, tocmai ce mi-am comandat un costum de baie inflorat :))
Costumele de baie sunt chiar wow…ultimul este superb!
Iubesc vara! Abia astept, daca ar fi dupa mine m-as muta fara remuscare intr-un loc pe litoral si nu as fi ingrijrata decat de cate costume de baie am.. Chiar o sa ma uit, ca anul trecut nu mi-am luat costum de baie si ar fi nevoie de unul nou.
Imi place tare mult vara si abia astept sa-mi petrec timpul pe plaja bronzandu-ma sau balacindu-ma in apa
Abia astept sa vina vara, ca m-am saturat de ploi si nori. Vreau sa stau la soare, la plaja ca o soparla pe o piatra incinsa si sa iau cu mine tot soarele.